10 oameni au încercat să se arunce în fața trenului, în ultima lună

Bilanţul ultimei luni de acţiuni ale poliţiştilor de la transporturi: 10 persoane salvate de la sinucidere, 384 de dosare penale întocmite, 134 de persoane prinse în flagrant delict, peste 100 de acţiuni pentru siguranţa transporturilor şi prevenirea ilegalităţilor şi 26 de percheziţii.

În ultima lună (14 iunie – 15 iulie 2019), sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din Poliţia Română, poliţiştii de la transporturi din toată ţara au acţionat în 195 de gări, aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

Au fost desfăşurate aproape 2.000 de controale în staţii de cale ferată, poliţiştii patrulând în 3.957 de trenuri de călători. Activităţile au avut ca rezultat depistarea a 63 de persoane date în urmărire naţională sau internaţională, a 35 de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost predaţi familiilor sau internaţi în centre de plasament şi a 14 persoane cu afecţiuni psihice, ce au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Citeste și:  Săptămâna Luminată aduce Junii în Cetate, dar și zeci de evenimente în Piața Sfatului, la Pietrele lui Solomon și la Cetățuie. Vezi programul!

Poliţiştii au intervenit şi pentru a salva 10 persoane care intenţionau să se sinucidă pe calea ferată.

Alte 106 acţiuni specifice au fost desfăşurate pentru siguranţa transporturilor şi prevenirea comerţului ilegal, a contrabandei şi a infracţiunilor de furt şi cele în regim de taxi. Astfel, pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 1.449 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 750.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de peste 440.000 de lei.

În această perioadă, au fost depistate în flagrant delict 134 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni. De asemenea, 311 persoane sunt cercetate în 384 de dosare penale întocmite. Sunt continuate cercetările şi faţă de alte 14 persoane depistate cu substanţe halucinogene asupra lor.

Citeste și:  FLY LILI a pus în vânzare bilete de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav spre noi destinații

În dosarele penale instrumentate, s-a reuşit, până în prezent, recuperarea unui prejudiciu de peste 150.000 de lei. De asemenea, faţă de 8 persoane s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior una fiind arestată preventiv, iar faţă de alte 5 dispunându-se măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În alte dosare de contrabandă, furt din vagoanele de marfă şi furt de relee din sistemul feroviar, poliţiştii au efectuat 26 de percheziţii, fiind indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de aproape 300.000 de lei (printre care 73.900 de ţigări, 29 de grame de bijuterii din aur, aproximativ 230 de grame de substanţe halucinogene).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.