2 martie – zi dedicată eroului-martir Liviu Babeș, la Banca de cultură Apollonia

Municipiul Brașov, în parteneriat cu Asociația „15 noiembrie 1987″ și Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor „Brașov – Decembrie 1989″, organizează mâine, 2 martie, un eveniment comemorativ pentru eroul-martir Liviu Cornel Babeș, brașoveanul care pe 2 martie 1989 s-a autoincendiat pe pârtia Bradul, în semn de protest împotriva regimului comunist.

„Împlinirea a 34 de ani de la tragicul eveniment petrecut pe pârtia «Bradul» din Poiana Brașov, atunci când artistul amator L.C. Babeș a ales să atragă atenția opiniei publice internaționale printr-un gest extrem, coborând pârtia pe schiuri ca o torță, este un prilej de a readuce în conștiința publică memoria celor care au făcut sacrificii de neînchipuit pentru ca noi să trăim într-o țară liberă. Liviu Cornel Babeș este, pentru brașoveni, un simbol al sacrificiului suprem, în numele unor valori esențiale, care trebuie transmise generațiilor tinere, iar astfel de evenimente contribuie la înțelegerea epocii istorice de tristă amintire care a fost comunismul“, a declarat primarul Allen Coliban.

După ce săptămâna trecută, pe pârtia Bradul, a avut loc prima ediție a Cupei Liviu Cornel Babeș la schi, programul evenimentelor din data 2 martie 2023 va începe cu obișnuita comemorare de la crucea de pe Pârtia Bradul din Poiana Brașov, la ora 11.30, urmată de ceremonia religioasă și depunerea de coroane de la placa memorială amplasată la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Poiana Brașov.

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

De la ora 15:00, la Banca de Cultură Apollonia, de pe str. Michael Weiss nr. 22, vor avea loc mai multe evenimente artistice și culturale destinate păstrării în memorie a gestului suprem al eroului-martir al Brașovului:

  • Moment artistic muzical special creat pentru acest eveniment, susținut de folkistul și poetul Ioan Pop;
  • Discursuri invitați: Octav Bjoza – președintele Uniunii Foștilor Deținuți Politici, Marius Boieriu – președintele Asociației „15 noiembrie 1987″, Vasile Mardare – președintele Asociației Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor „Brașov – Decembrie 1989”, precum și alți invitați care l-au cunoscut pe L.C. Babeș;
  • Conferință susținută de Lucia Hossu-Longin, cunoscuta jurnalistă de televiziune, realizatoarea documentarului „Memorialul durerii“ și autoarea cărții cu același nume;
  • Prelegerea „Luptând împotriva comunismului prin autoincendiere. Martiri est-europeni​“, susținută de conferențiar dr. Carmen Gheorghe, Universitatea Transilvania din Brașov;
  • Prezentarea eroului Liviu Cornel Babeș și a cărții „Martirul”, reeditată cu ocazia acestui eveniment, aparținând autorului brașovean Mircea Brenciu. Prezentarea va fi susținută de scriitorul Iulian Cătălui, Uniunea Scriitorilor din România, în prezența autorului;
  • Vernisajul expoziției „Liviu Cornel Babeș“, cuprinzând câteva zeci de picturi, lucrări de grafică și sculpturi ale artistului brașovean, prezentate de curatorul Andreea Pocol;
  • Prezentare susținută de actorul Silviu Dudescu și proiectarea filmului documentar-ficțional „Grota cu Măști”, inspirat din cea mai cunoscută pictură a artistului L.C. Babeș, cu același nume;
  • Expoziție de artă digitală dedicată lui L.C. Babeș, realizată de artistul brașovean Gheorghe Iosif. Curator Andreea Pocol.
Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

Expozițiile vor putea fi vizitate mâine între orele 15:00 și 19:00, iar vineri și duminică în intervalul orar 17:00 – 20:00.

Cine a fost Liviu Cornel Babeș?

În 2 martie 1989, brașoveanul Liviu Cornel Babeș, maistru la Fabrica de Prefabricate (PREFA) și artist amator, și-a dat foc la baza pârtiei Bradul, în semn de protest față de politica opresivă și inumană a regimului ceaușist. La baza pârtiei, cuprins de flăcări, bărbatul s-a prăbușit, sub privirile celor prezenți, între care și foarte mulți turiști străini, după ce înainte de a se autoincendia a afișat pe trunchiul unui copac textul „Stop Murder, Auschwitz = Brașov“. Câteva ore mai târziu, Liviu Cornel Babeș murea la Spitalul Județean, din cauza arsurilor grave pe care le suferise. În aceeași seară, la Europa Liberă s-a transmis un anunț scurt care spunea că se pare că un român și-a dat foc pentru a protesta împotriva comunismului.

Citeste și:  Caravana Shakespeare sosește la Brașov și aduce, în premieră, „Operele complete ale lui Shakespeare”

În aprilie 1989, Occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babeș prin intermediul ziarului „The Free Romanian“, articol care apoi a fost preluat și de prestigiosul „The Sunday Times“.

„Am auzit un geamăt și un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-și stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia ca-i aud sfârâitul părului și al pielii. Durerea sa era cumplită, dar, deși trecuse mai mult de un minut de când îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a apărut cineva cu o pătură și împreună am încercat să-l stingem”, povestea ulterior presei occidentale Douglas Wallace, un turist britanic care a încercat să stingă flăcările care l-au cuprins pe brașovean.

Liviu Corneliu Babeş a fost comparat cu studentul Jan Palach, care şi-a dat foc, în anul 1969, în piața Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice în anul 1968.

În 1997, Liviu Babeș a fost declarat Erou Martir, iar Consiliul Local Brașov l-a declarat, post-mortem, Cetățean de onoare al Brașovului. O stradă din Brașov îi poartă numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.