În perioada 30 aprilie – 03 mai 2020, aproximativ 860 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor fi angrenați în acțiuni menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului, prin menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și vor continua activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse în contextul stării […]
Read MoreBrașovul va fi capitala verde a României și centrul european al dezbaterilor de mediu, în cadrul Forumului Orașelor Verzi, ce va fi organizat în perioada 6-12 septembrie 2021. „În primul rând vrem să facem din Brașov Capitala Verde a României, iar acest eveniment, Forumul Orașelor Verzi, care se va desfășura la Brașov între 6 și […]
Read MoreAngajații Serviciului Salvamont au finalizat degajarea traseelor turistice de pe versantul nordic – cel dinspre centrul istoric – al muntelui Tâmpa, de arborii doborâți din cauza căderile abundente de zăpadă de la mijlocul lunii martie. Astfel, în acest moment se circulă în condiții optime pe Drumul Serpentinelor, Treptele lui Gabony și Drumul Cavalerului. După finalizarea […]
Read MoreÎnscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 încep luni, 31 mai 2021, potrivit adresei nr. 28.269 din 27.04.2021 a Ministerului Educației, obținută de Edupedu.ro. Reînscrierile pentru copiii care frecventează deja grădinița vor începe cu două săptămâni mai devreme, din data de 17 mai 2021, mai arată documentul citat. Anul trecut au fost introduse opțiunile de […]
Read MorePână astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.053.629 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 985.827 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.850 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]
Read MoreIeri, 28 aprilie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare trei mandate de arestare preventivă emise de către Judecătoria Brașov, după cum urmează: Mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 35 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt […]
Read MoreUnul dintre principiile după care Lidl se ghidează în relația cu angajații este menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională. De aceea, și anul acesta, Lidl le oferă tuturor angajaților din cele peste 290 de magazine 2 zile libere, în prima și a doua zi de Paște, pe 2 și 3 mai 2021. […]
Read MoreMinisterul Sănătății a fost informat astăzi, 29 aprilie 2021, de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (INSP – CNSCBT) că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” (INCDMM „Cantacuzino”), investighează un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor […]
Read MorePolițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” și ”complicitate la furt calificat”. În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, mai multe persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință situată pe raza municipiului Brașov, iar […]
Read MoreCentre de vaccinare non-stop în toate spitalele militare din țară! Este un proiect pilot ce se va desfășura timp de o săptămână, a anunțat Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă la Digi24. Astfel, începând de marți, cei care doresc să se vaccineze pot veni la orice ora în oricare din cele 11 spitale militare din țară, fără […]
Read More