Zi: 5 mai 2021

Turul României 2021 trece prin Brașov

5 mai 2021

Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară în acest an, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie pe un traseu de peste 800 km. Potrivit organizatorilor, Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului […]

Read More

Computer tomograf în valoare de peste 1 milion de lei pentru orașul Zărnești

5 mai 2021

Computerul tomograf, achiziționat din fonduri europene în cadrul unui proiect mai amplu, a fost livrat ieri, 4 mai, la Spitalul Orășenesc “Dr. Caius Tiberiu Spârchez” din Zărnești. Valoarea totală a acestui echipament este de 1.273.300 RON, inclusiv TVA. După această etapă, Primăria Orașului Zărnești și administrația spitalului, vor efectua toate procedurile de autorizare, astfel încât […]

Read More

Amenzi de 12.000 lei pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid, în ultimele 24 de ore la Brașov

5 mai 2021

Ieri, 04 mai 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat noi acțiuni preventiv-reactive, care au avut ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile […]

Read More

Valeriu Gheorghiță: Din această vară am putea vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani

5 mai 2021

Din vară ar putea fi vaccinați și copiii între 12 și 15 ani! Anunțul coordonatorului campaniei de imunizare vine în contextul în care serul Pfizer va fi aprobat săptămâna viitoare de Autoritatea americană pentru medicamente, iar ulterior, și de cea europeană. Potrivit studiilor clinice, serul este sigur, eficient și produce un răspuns imun solid la […]

Read More

Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală

5 mai 2021

Senatul a adoptat modificarea Codului de procedură penală, în acord cu decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării. Astfel, instanța trebuie să pronunțe decizia într-un proces penal într-un termen cel mult 120 de zile după încheierea dezbaterilor, iar motivarea trebuie să vină în aceeași zi cu pronunțarea. Propunerea […]

Read More

Au început lucrările la podul de la Azuga! Vor fi restricții de circulație pe DN1 până pe 15 decembrie

5 mai 2021

Începând de astăzi, 5 mai 2021, intră în vigoare și restricțiile de circulație, ce se vor aplica vehiculelor cu masă totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor destinate exclusiv transportului de persoane. Astfel, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, cu excepția celor menționate anterior, […]

Read More

Sesiune suplimentară pentru elevii care nu pot participa la Evaluarea Națională

5 mai 2021

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat ca se va organiza o sesiune suplimentară a Evaluării Naţionale pentru elevii care nu vor putea participa, din motive medicale, la sesiunea obişnuită, informează News.ro. În aceste condiții, repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a va avea loc mai târziu decât în anii anteriori, la finalul lunii iulie. […]

Read More