În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.893 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 993 mai multe decât în ziua anterioară. 276 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de […]
Read MoreComitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis în această dimineață noi restricții în România, în contextul valului 5 al pandemiei de COVID-19. Autoritățile au stabilit măsurile care vor intra în vigoare odată cu prelungirea stării de alertă.
Read MoreÎn ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov. Activitățile de verificare sunt […]
Read MoreIeri, 4 ianuarie 2022, s-au împlinit 113 ani de la nașterea lui Louis Braille, pedagogul francez care, pentru a veni în sprijinul persoanelor nevăzătoare, a inventat și dezvoltat albabetul care-i poartă numele. Cu această ocazie, membrii Asociației Nevăzătorilor din România reamintesc că la Brașov sunt organizate permanent cursuri Braille gratuite pentru cei interesați. „Cursurile se […]
Read MoreÎn această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județele Ilfov și Călărași, la persoane bănuite de tâlhărie calificată. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada iunie […]
Read MorePrimăria Braşov se pregăteşte să redefinească brandul Braşovului. Municipalitatea a atribuit direct un contract în valoare de 130.000 de lei (fără TVA), unei firme de publicitate. Este vorba despre SC MAP Advertising SRL Bucureşti. Conform contractului în valoare de 130.000 de lei, MAP Advertising SRL urmează să se ocupe de: „definirea promisiunii brandului de oraș […]
Read MoreAutoritățile vor decide, astăzi, în cadrul unei ședințe a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), noile restricții și măsuri care se vor aplica în contextul valului 5 al pandemiei de Covid-19 din România. Astfel, conform surselor Digi24 din Guvern, printre măsurile propuse și discutate se numără purtarea obligatorie și corectă a măștii chirurgicale sau […]
Read MorePe lângă infectările din ce în ce mai multe cu noul virus corona, medicii atrag atenţia că a apărut şi un val de viroze specifice sezonului rece şi a fluctuaţiilor de temperatură. Cei mai afectaţi sunt copiii şi persoanele în vârstă, notează agenția de presă Rador. Potrivit sursei citate, medicii de familie sunt cei care […]
Read MorePolițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție„. Polițiștii au fost sesizați ieri, de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria […]
Read MoreConsiliul Naţional al Elevilor condamnă modificarea pragului mediei pentru bursa de merit de la 8,50 la 9,50, printr-un ordin de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor publicat în Monitorul Oficial, informează Agerpres. „Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor […]
Read More