Brașovean reținut de către polițiști pentru încălcarea unui ordin de protecție provizorie

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție„. Polițiștii au fost sesizați ieri, de către o femeie din municipiul Brașov, cu privire la faptul că fostul său concubin a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Brașov.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că pe numele bărbatului în cauză, în vârstă de 52 ani, Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție, acesta având obligația de a respecta interdicțiile impuse, respectiv obligația de a păstra o distanță minimă față de fosta sa concubină și de locuința acesteia. Cu toate acestea, la data de 04 ianuarie 2022, în jurul orei 18.00, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul situat în municipiul Brașov al fostei sale concubine, fiind depistat de către polițiști în timp ce se afla la ușa de acces în domiciliul femeii.

Citeste și:  Noutăți în parfumeria pentru bărbați

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.