38 de proiecte depuse pentru finanțare la Primăria Brașov, prin Ghidul dedicat sportului

La sfârșitul săptămânii trecute a fost termenul limită până la care cluburile sportive și, în cazul sportului de masă, organizațiile non-guvernamentale au putut depune solicitări de finanțare nerambursabilă prin Ghidul de finanțare aprobat de Consiliul Local. În acest an au fost depuse 38 de proiecte sportive. În următoarele zile, până în data de 25 aprilie, se derulează etapa 1 de evaluare: verificarea conformității administrative și a eligibilității solicitantului, partenerului și a proiectului.

,,Practicarea sportului – atât la nivel profesionist, cât mai ales la nivel de masă – înseamnă garanția sănătății unei comunității. Numărul mare de proiecte depuse, cu 5 mai multe decât anul trecut, sunt o dovadă că suntem pe calea cea bună. Asta cu atât mai mult, cu cât o parte importantă dintre acestea vizează copiii și juniorii sau sportul de masă. Suntem într-o perioadă în care putem revigora practicarea sportului, atât la nivel profesionist, cât și amator. Astfel, pe lângă finanțarea acestor proiecte sportive, am demarat un program amplu de investiții în infrastructura pentru sportul profesionist, școlar și amator, achiziții de echipamente și dotări care să răspundă nevoilor tuturor celor care vor să practice un sport”, a precizat primarul Allen Coliban.

Etapa de evaluare a eligibilității proiectelor se va încheia prin publicarea, în 26 aprilie, a listei proiectelor admise, după care se va desfășura etapa de evaluare tehnică și financiară, pe bază de punctaj, și vor fi stabilite proiectele care vor primi finanțare, în funcție de punctajele obținute. Anunțarea proiectelor care vor fi finanțate în acest an prin ghidul municipalității se va face în data de 25 mai, după perioada de contestații.

Citeste și:  Cântărețul croat de la Eurovision alege să doneze recompensa primită de la guvern

Anul acesta regulamentul de finanțare vine cu o serie de modificări menite să simplifice accesibilitatea programului de finanțare și să clarifice o serie de situații apărute în anii anteriori, inclusiv la nivelul procesului de depunere a cererii de finanțare.

Liniile de finanțare sunt asemănătoare celor de anul trecut, respectiv „Sportul de performanță“ și „Sportul de masă“, dar în cadrul lor există un buget special, de minim 30% din suma alocată fiecărei linii de finanțare, pentru susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor.

Valoarea totală aprobată în bugetul local al municipiului Brașov pentru finanțarea proiectelor din domeniul sportiv este de 2.650.000 lei. Capitolul Sportul de performanță va primi 1.855.000 lei, sumă din care sunt alocați 556.500 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate exclusive copiilor și juniorilor. Sportul de masă are alocată suma de 795.000 lei, din care 238.500 lei exclusiv pentru programele dedicate copiilor și juniorilor.

Citeste și:  Se deschide sezonul de tenis de câmp 2024, la Baza Sportivă Olimpia Brașov

„Sportul de performanță“ li se adresează cluburilor sportive, pentru selecția, pregătirea și participarea la competiții în vederea obținerii de rezultate deosebite pe plan intern și internațional, dar și pentru organizarea de evenimente publice de interes național și internațional.

„Sportul de masă“ are ca scop dezvoltarea sportului pentru toate categoriile de practicanți, prin organizarea de acțiuni/activități sportive de masă, ca o alternativă a petrecerii timpului liber și a educației pentru mișcare a întregii colectivități.

Municipiul Brașov finanțează proiectele din domeniul sportiv care se înscriu în obiectivele și liniile de finanțare amintite, în limita sumei de 200.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de performanță și 100.000 lei/proiect pentru linia de finanțare Sportul de masă.

Citeste și:  Olandezul care a adus velomobilele în inima Transilvaniei

Pentru a obține finanțare, un solicitant trebuie să asigure minim 10% din valoarea finanțării solicitate în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare pentru Concursul local de proiecte sportive aprobat prin HCL nr. 116/28.02.2023.

Proiectele trebuie implementate în perioada 29 mai – 15 noiembrie 2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.