4 medalii pentru Corona Brașov în competiții internaționale

Patru schiori ai Coronei au participat la Alpine FIS Children Race PIBA CUP, desfășurată la Bansko, în Bulgaria, în 24 și 25 martie.

Concursul a cuprins două probe, de Slalom și Slalom uriaș, iar sportivii Coronei au reușit să cucerească trei medalii! 

Ioana Corlățeanu (U16) a câștigat medalia de bronz în proba de Slalom și medalia de aur în proba de Slalom Uriaș. 

Zsolt Paszka (U16) a câștigat medalia de bronz la proba de Slalom uriaș, 

Mikolt Paszka (U14) a încheiat proba de Slalom pe locul 5, iar pe cea de Slalom uriaș pe poziția a patra. 

Luca Drăghici (U16) a terminat pe poziția a 4-a proba de Slalom uriaș. 

Sportivii au fost însoțiți de antrenorul lor, Bogdan Barbu. Felicitări sportivilor și antrenorului pentru rezultate. 

Colegii lor mai mari, de la categoria U18, au participat la competițiile Evrobalkan Kup 2022 și NJC Kopaonik 2022 (22-24 martie), în Kopaonik Serbia și au adus, acasă, la Brașov, o medalie de bronz. 

Irina Ghițoc este cea care a obținut clasarea pe locul 3 și medalia de bronz la cursa de Slalom din cadrul Evrobalkan Kup 2022. 

La NJC Kopaonik 2022, Irina a sosit pe poziția a patra, respectiv a șasea în cele două curse de Slalom uriaș. Colegii ei de club au obținut clasări în cele două curse de Slalom uriaș: Alexandru Prunea a sosit pe poziția 14, respectiv 16, iar Hunor Szoke s-a clasat pe pozițiile 10 și 11.  Toți sportivii și-au îmbunătățit punctajul FIS. 

Sportivii au fost însoțiți de antrenorul lor, Emilian Focșeneanu. Felicitări sportivilor și antrenorului!

Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov este o structură sportivă și instituție publică de interes local, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov. S-a înființat sub forma unui club sportiv municipal polisportiv, persoană juridică de drept public, prin Hotărârea nr. 235 a Consiliului Local întrunit în ședință ordinară la 29 martie 2019. În prezent, în cadrul clubului funcționează 7 secții: handbal, hochei, scrimă, natație, patinaj, schi, polo. CSM Corona Brașov este continuatorul Asociației Sport Club Corona 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.