47 de amenzi aplicate de către autoritățile competente, la Târgul de animale din satul Veneția de Jos

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, Secției 3 Poliție Rurală Voila, cu sprijinul a două patrule de jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Făgăraș și reprezentanți D.S.V.S.A. Brașov, au desfășurat o activitate de verificare a condițiilor de deținere a animalelor prezente în târgul organizat în satul Veneția de Jos, comuna Părău din județul Brașov.

Activităţile pe care poliţiştii le-au desfăşurat au urmărit respectarea, de către deținătorii de animale, a obligațiilor legale referitoare la identificarea prin microcipare a exemplarelor, precum și cu privire la respectarea condițiilor de bunăstare ale animalelor.

Astfel, în cadrul controalelor, polițiștii brașoveni au verificat aproape 60 de persoane (deținători exemplare cabaline), 15 autoutilitare folosite la transportul de animale și 94 de ecvine.

Citeste și:  Salvamont Brașov obține Certificarea ISO 9001:2015, demonstrând excelență în Managementul calității și dedicație pentru siguranța montană

Dintre cele 94 de exemplare ecvine verificate, doar 52 dintre acestea au fost identificate prin microcipare. La controlul efectuat, doar pentru 12 cabaline au fost prezentate documente de identificare tip pașaport. La finalizarea verificărilor s-au aplicat 47 sancțiuni contravenționale, urmând a se proceda la verificarea tuturor microcipurilor în baza de date electronică dedicată și a se dispune măsurilor legale.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.