55 de sancţiuni pentru cei care au parcat pe locurile dedicate persoanelor cu handicap!

Miercuri,  03 martie 2021, între orele  15.30 – 18.30, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat pe raza municipiului Brașov și Stațiunii Poiana Brașov, în zonele aglomerate, respectiv în zona supermarketurilor, piețelor, spitalelor și centrelor comerciale, o acțiune cu efective mărite, ce a avut ca scop verificarea respectării de către conducătorii auto a normelor legale prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Printre obiectivele acțiunii s-au numărat:

  • Identificarea conducătorilor auto care parchează fără drept autovehiculele pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități;
  • Verificarea legalității privind utilizarea cardurilor de parcare gratuită de către persoanele însoțitoare a persoanelor cu dizabilități;
  • Verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020;
  • Prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și a infracțiunilor.
Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

În cadrul acțiunii au fost angrenate 39 de efective de poliție, au fost legitimate 285 de persoane și verificate 145 de autovehicule, fiind invitate la sediul poliției 21 de persoane, în vederea clarificării unor aspecte, ce nu au putut fi stabilite pe loc.

În urma abaterilor constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 55 fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, 84 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, 6 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice și 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, în valoare de aproximativ 43.600 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.