Informare de vreme instabilă în toată țara, până joi seara; Cod galben de averse și vânt în Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza de 25 de județe, precum și o informare de vreme rea, ce vizează toate regiunile, până joi seara, notează Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, luni, între orele 12:00 – 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 – 70 km/h) la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, precum și în nordul și estul Munteniei.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 litri/mp și pe arii restrânse de 30 – 50 litri/mp. Pe alocuri se vor înregistra vijelii și grindină.

Citeste și:  Premieră de Sărbători: „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov

Codul galben vizează județele: Alba, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 mai, ora 12:00 – 8 mai, ora 23:00, va fi în vigoare o informare de instabilitate atmosferică în toate regiunile. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale în general de 40 – 50 km/h). Cantitățile de apă vor depăși 20 – 40 litri/mp, iar în unele zone vor fi vijelii și grindină.

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.