Atenţionare de vreme rea. CNAIR cere şoferilor să respecte restricţiile impuse pe şosele

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a recomandat marţi şoferilor să respecte restricţiile impuse pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi, acolo unde este cazul, având în vedere ultimele atenţionări de vreme rea emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Atenţie şoferi! Alertă de vreme rea! Rugăm participanţii la trafic să circule cu atenţie şi să respecte restricţiile impuse pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi, acolo unde este cazul, având în vedere ultimele atenţionări de vreme rea emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, la nivelul întregii ţări”, se precizează în comunicatul remis de CNAIR.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere mai atrage atenţia conducătorilor auto care se deplasează în această perioadă să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33 şi 021/9360, de pe site-ul companiei, cnadnr.ro, la secţiunea Dispecerat – Situaţia Drumurilor Naţionale, sau de pe paginile de Facebook şi Twitter ale companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.