Patinaj artistic: Ilia Malinin a dezvăluit că a fost ținta unor abuzuri online

Vedeta patinajului artistic Ilia Malinin a vorbit deschis despre dezamăgirea trăită la Jocurile Olimpice și despre valul de abuzuri online, însă a lăsat să se înțeleagă că va participa la evenimentul demonstrativ programat sâmbătă, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, potrivit DPA.

Cunoscut drept „quad god” pentru săriturile sale spectaculoase, dublul campion mondial și mare favorit la aur a ratat podiumul după ce a căzut de două ori și a comis alte greșeli în programul liber, încheind competiția pe locul opt.

Luni, Malinin a publicat un mesaj pe Instagram în care a vorbit despre presiunea enormă a competiției și despre impactul comentariilor negative din mediul online.

„Pe cea mai mare scenă a lumii, cei care par cei mai puternici pot totuși duce bătălii invizibile în interior”, a transmis patinatorul american. El a adăugat că „ura online atacă mintea”, iar presiunea acumulată poate duce la „un accident inevitabil”.

Citeste și:  David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în 2025

Mesajul a fost însoțit de un videoclip cu momentele sale de succes și s-a încheiat cu mențiunea „Urmează 21 februarie 2026”, făcând referire la gala demonstrativă a Jocurilor.

În mod tradițional, evenimentul demonstrativ este rezervat medaliaților și sportivilor din țara gazdă, însă organizatorii par să își dorească prezența lui Malinin pe gheață, în ciuda rezultatului dezamăgitor din concurs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.