Piața rușilor, care funcționa în incinta fostului Ștrand Cibo, va fi evacuată. Contractul de închiriere cu firma care a organizat piața expiră pe 31.12.2020, dată la care locația trebuie eliberată. În acest moment se lucrează la dezafectarea căsuțelor în care și-au desfășurat activitatea comercianții.
După eliberarea incintei terenul va fi curățat de o firmă de salubritate.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate Comercială și Protecția Mediului au verificat locația unde a funcționat piața rușilor. Societatea care a deținut piața, dezafectează căsuțele în vederea eliberării amplasamentului, ținând cont de faptul că au contract de închiriere până la data de 31.12.2020. Astfel că, până la sfârșitul anului terenul va fi liber. Pentru curățarea zonei, societatea a încheiat un contract cu un operator de salubritate”, ne-a declarat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt Poliția Locală Brașov.
Unde se muta?