Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat în cadrul unei emisiuni, că va propune ca elevii din anii terminali să meargă fizic la cursuri şi în cazul în care şcoala intră în scenariul roşu, iar examenele naționale se vor desfășura cu prezența elevilor la școală pentru a nu putea da naştere la fraudă. Pe de altă parte, Consiliul Național al Elevilor dezaprobă această idee.
„Pentru acele școli care vor intra în scenariul roșu și care nu vor mai permite accesul elevilor din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, vom insista, vom propune pentru cei care sunt în măsură să aprobe aceste propuneri pe care Ministerul Educației le va face, ca măcar elevii claselor a VIII-a și a XII-a să poată să meargă la școală pentru că vor avea examene naționale. Examenele naționale vor fi cu prezență fizică, deci vor trebui să fie foarte bine pregătiți”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Consiliul Național al Elevilor dezaprobă ideea de a se merge fizic la școală, indiferent de gradul de infectare. Se solicită ca elevii și părinții să poată opta pentru cum vor să continue cursurile, în localitățile aflate în carantină.
“Considerăm că, în eventualitatea în care o localitate intră în scenariul roşu, din cauza numărului mare de infectări, elevii majori sau părinţii elevilor minori sunt îndreptăţiţi să aleagă dacă vor sau nu să se expună riscului de infectare. E absurd să impui acestora să rămână la şcoală şi să închizi ochii în faţa unui pericol semnificativ”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat de Agerpres într-un comunicat.
În momentul actual, în situația scenariului roșu cauzat de pandemie, școala se închide și toți elevii fac cursuri online.
Foto, Ben Mullins