Eclipsa de Soare va fi vizibilă şi în România, pe 10 iunie

Persoanele care vor să privească eclipsa parțială de Soare, care va fi vizibilă joi din România, trebuie să folosească filtre speciale. Anunţul a fost făcut astăzi, de reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

„Pe 10 iunie se produce o eclipsă de Soare care se va vedea ca parțială din jumătatea de nord a țării noastre. Eclipsa începe cel mai devreme la ora 13:17, în nord-vest, și va avea ca acoperire maximă 2,1% din discul Soarelui. Dacă doriți să o priviți va trebui să folosiți un filtru special, denumit Mylar, sau cel mai dens filtru de sudură. Prin telescop eclipsa se poate observa prin proiecție, fără a privi Soarele. Nu priviți direct Soarele pentru că puteți orbi”, au transmis reprezentanții Observatorului Astronomic.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ”cerc de foc” pe cerul de iunie. Deși este parțială, eclipsa poate fi totuşi periculoasă pentru ochi, informează marţi AFP. 

Este recomandată protejarea cu ochelari comercializaţi în magazinele de specialitate sau folosirea echipamentelor de observare utilizate de astronomii amatori.

Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.

Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Sursa foto: Facebook / Observatorul Astronomic” Amiral Vasile Urseanu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.