Nou protocol între Ministerul Sănătății și administrația brașoveană pentru conturarea Spitalului Regional de Urgenţă Braşov

Consiliul Judeţean Braşov s-a întrunit ieri, 17 iunie, într-o şedinţă extraordinară convocată de îndată, pentru a aproba o hotărâre privind modificarea Protocolului de colaborare între Ministerul Sănătăţii, Municipiul Braşov şi Judeţul Braşov, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Spitalul Regional de Urgenţă Braşov”.

Această hotărâre, adoptată în unanimitate, a fost necesară din două considerente: pe de o parte, faţă de protocolul iniţial, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Braşov nr. 64 din 31 martie 2021, la nivelul conducerii Ministerului Sănătăţii au intervenit modificări organizatorice; pe de altă parte, draftul de protocol transmis recent de minister cuprinde anumite modificări de conţinut care necesită aprobarea forurilor deliberative judeţean şi local.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Printre modificările apărute se numără cele privitoare la obligaţiile Ministerului Sănătăţii, în acest sens fiind eliminate obligaţiile referitoare la asigurarea resurselor umane, logistice şi financiare, respectiv asigurarea resurselor umane responsabile cu managementul proiectului.

De asemenea, în noul protocol se precizează că Ministerul Sănătăţii „sprijină autorităţile locale, în baza documentaţiilor tehnico-edilitare transmise de autorităţile locale şi a documentaţiei tehnice elaborate de Consultant, în identificarea programelor de finanţare europeană nerambursabilă, identificarea de fonduri de la bugetul de stat, alte surse sau mecanisme de finanţare, pentru asigurarea co-finanţării necesare proiectului”.

„În această şedinţă extraordinară am avut un singur punct pe ordinea de zi, respectiv protocolul referitor la construirea Spitalului Regional de Urgenţă Braşov, pe care urmează să-l semnăm cu Ministerul Sănătăţii şi cu Primăria Municipiului Braşov. Pentru administraţia judeţeană, implementarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă este prioritară, având în vedere necesitatea creşterii eficienţei şi calităţii actului medical practicat la nivelul judeţului Braşov. Prin intermediul acestui proiect avem oportunitatea dezvoltării şi îmbunătăţirii infrastructurii publice de sănătate, pe care nu dorim sub nicio formă s-o ratăm. De aceea, suntem deschişi să contribuim la identificarea surselor de finanţare cu ajutorul cărora să construim la Braşov o unitate medicală modernă, de nivel regional, care să integreze toate serviciile de care au nevoie pacienţii din Braşov şi din judeţele învecinate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Protocolul de colaborare între Ministerul Sănătăţii, Municipiul Braşov şi Judeţul Braşov, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Spitalul Regional de Urgenţă Braşov” urmează să fie semnat mâine, cu prilejul vizitei pe care ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, o efectuează la Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.