Brașovul redevine vamă de frontieră! Executivul a aprobat, recent, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internaţional ‘Braşov-Ghimbav’. Potrivit unui comunicat al Guvernului, va exista un program permanent atât pentru punctul de trecere, cât şi pentru biroul vamal. Astfel, terminalul aeroportului devine oficial punct de trecere a frontierei de stat pentru persoane și mărfuri.
Președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea: „Se spune că după Marea Unire și desființarea hotarului dintre Transilvania și Vechiul Regat, obișnuiți cu avantajele vecinătății graniței, brănenii s-au dus la generalul Traian Moșoiu, ministru în guvernul liberal Brătianu, și l-au rugat să mai lase cumva la Bran ,,o mică graniță”. După 100 de ani li s-a îndeplinit dorința și, până la urmă, tot un general și-a pus semnătura pe hotărârea de guvern. Însă granița hotărâtă ieri nu desparte țări și este a noastră, a tuturor! Este poarta aeriană din inima României pe care Brașovul, Valea superioară a Prahovei, Făgărașul, Branul, Secuimea sau Sighișoara o meritau de foarte mult timp!”
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav ar putea deveni operațional din iunie 2023, potrivit ultimei declarații a directorului general al ROMATSA, Adrian Cojoc.
Aeroportul Brașov este primul aeroport din România construit de la zero în ultimii 50 de ani.