Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Codleaefectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violență în familie” și ”amenințarea”.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 01.02.2023, în jurul orei 07.30, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat de 41 ani, din municipiul Codlea, ar fi agresat-o fizic pe soția sa și ar fi amenințat-o cu acte de violență, în timp ce aceștia se aflau la domiciliul comun.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, prin care este obligat să păstreze o distanță de cel putin 100 de metri atât față de persoana vătămată, cât și față de locul de muncă al acesteia. , respectiv unitatea de învățământ a minorei.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.