A băgat divorț ca să scape de de soțul violent. Ce i-a făcut bătăușul

La data de 19 septembrie 2019, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din municipiul Făgăraș, județul Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 02.45, în timp ce se aflau în locuința comună din municipiul Făgăraș, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, cu care se află în proces de divorț.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

De asemenea, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.