A început Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Elevii de clasa a II-a susțin astăzi proba scrisă la Limba și Literatura Română din cadrul Evaluării Naționale. În același timp, elevii din partea minorităților naționale susțin proba la Limba Maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Miercuri va fi proba de citit în Limba română sau în cea maternă, iar joi pe cea la matematică. Vineri este ziua în care este programată proba la Limba română pentru minorităţile naţionale, scris şi citit. Săptămâna viitoare vor susţine Evaluarea Naţională elevii de clasa a IV-a, iar pe 24 şi 25 mai cei de clasa a VI-a.

Ulterior corectării, fiecare reprezentant legal este invitat la școală să ia la cunoștință rezultatele, în mod individual și privat. Învățătorul clasei arată testul, explică acordarea codurilor în funcție de greșelile avute și întocmește un proces verbal semnat de către părinte.

Rezultatele obţinute la aceste Evaluări Naţionale nu se comunică public şi nu se trec în catalog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.