A murit Virginia Zeani, Prima Donna Assoluta. Celebra soprană avea 97 de ani

Celebra soprană Virginia Zeani, una dintre cele mai prestigioase soprane lirice ale lumii din anii ’50, ’60 şi ’70 a încetat din viață la vârsta de 97 de ani.

Născută la Solovăstru (Mureș, România) pe 21 octombrie 1925, Virginia Zeani a avut o carieră internaţională de peste 30 de ani perioadă în care a interpretat peste 60 de roluri diferite şi a cântat alături de marii tenori ai lumii,  Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Beniamino Gigli sau Ferruccio Tagliavini. Vreme de un sfert de veac Virginia Zeani a fost timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.

Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind deţinătoarea Decoraţiei Regale „Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României, deţine distincţia judeţului Mureş, „Fibula de la Suseni”, conferită de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Distincţia ALAE a Consiliului Judeţean Mureş şi este cetăţean de onoare al comunei natale, Solovăstru, precum şi al municipiului Reghin.

Ultima recunoaștere a venit chiar de ziua ei, pe 21 octombrie 2022 când Virginia Zeani a inclusă în OPERA America Hall of Fame.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Printre cei care au deplând dispariția sopranei Virginia Zeani se numără și Angela Ghoerghiu, demn urmaș al prestigioasei artiste care pornea să cucerească scenele lumii dingr-un sătul numit Solovpstru, localitatea natală a Virginiei Zeani.

„Lumea a pierdut astăzi una dintre cele mai glorioase artiste, un suflet frumos, o femeie divină și una dintre cele mai apropiate prietene, Virginia Zeani, „Mami Virginia” mea cum îi spuneam mereu. Virginia Zeani a fost una dintre cele mai sărbătorite soprane ale generației sale, o adevărată legendă, născută în România Un model de omenie, onestitate si demnitate, cu umor si candoare ca nimeni altul, un exemplu pentru generatiile viitoare. Sincere condoleanțe fiului ei, Alessandro Rossi-Lemeni și familiei sale! Dumnezeu să te odihnească în pace mami Virginia te voi purta mereu în suflet”, a fost mesajul transmis de soprana Angela Gheorghiu.

„Familia Regală a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la Domnul a marii soprane Virginia Zeani. O legendă a scenei lirice mondiale, românca Virginia Zeani a fost unul dintre numele de referință ale muzicii de operă din secolul al XX-lea. Ea a fost dăruită de Dumnezeu cu un talent nepereche, a posedat cu desăvârșire profesia ei și a fost un model de spirit civic, patriotism și credință.

La începutul anilor 2000, Regina Ana a întâlnit-o pe Virginia Zeani în Statele Unite, în cadrul unui turneu de colectare de fonduri pentru Fundația Regală Margareta a României. Ulterior, când marea soprană a revenit în România, în anul 2011, Regele Mihai a învestit-o cu Decorația Regală Nihil Sine Deo, la Palatul Elisabeta. Cu acea ocazie, Virginia Zeani a prezentat Regelui Mihai pașaportul regal românesc cu care a plecat din țară și pe care l-a păstrat întreaga sa viață.

Virginia Zeani a fost distinsă, în absență, la Castelul Regal Peleș, în anul 2016, cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor. În anii din urmă, ea a fost alături de Țară și Coroană doar cu gândul și cu sufletul, de departe. Intrată în legendă încă din timpul vieții, Virginia Zeani rămâne, de aici încolo, un pisc de neatins al artei românești din toate timpurile.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei transmite condoleanțe și profunda sa compasiune familiei îndoliate!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.