ACS Kids Tâmpa a remizat, scor 1-1, cu echipa secundă a lui FC Hermannstadt

ACS Kids Tâmpa a remizat pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu echipa secundă a lui FC Hermannstadt, în cadrul etapei a doua din playout-ul Ligii a 3-a. Sibienii au deschis scorul, prin Loren Niță, în minutul 9, iar „urșii” au egalat prin Dragoș Popa, în prelungirile primei reprize.
După pauză, elevii lui Ciprian Anghel și Vasile Tatarciuc au dominat teritorial și au avut câteva ocazii, cea mai mare – o bară a lui Moldovan. În ultimul sfert de oră, Kids Tâmpa a rămas, însă, în zece oameni, după ce același Moldovan a văzut cartonașul roșu.
„Ne pare rău pentru rezultat, ne-am motivat mult pentru acest joc. Am revenit bine după ce am fost conduși, am egalat și am avut șanse de a trece în avantaj, dar nu le-am fructificat. Chiar și după ce am rămas în zece, am mai avut o ocazie bună, însă trebuie să ne mulțumim cu această remiză. Mergem la Plopeni, în următoarea etapă, cu gândul de a obține punct sau puncte!”, a spus Ciprian Anghel, unul dintre cei doi antrenori ai ACS Kids Tâmpa.
Kids Tâmpa ocupă ultima poziție a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, cu 14 puncte, iar în următoarea etapă se va deplasa la Plopeni, pentru meciul cu echipa locală CSO, contracandidată în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Kids Tâmpa: Botiș – Stoica (73 Dumitraș), Sburlea, Potecu, Zota – Moldovan, Dima – Nechita, Bugnar (65 Grvalov), Popa – Kerekes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.