Acțiune rutieră la Săcele, în minivacanța de 1 Mai

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Săcele, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, au organizat și desfășurat, în data de 01 mai 2023, o acțiune, în urma căreia au reținut două permise de conducere pentru consum de alcool.

Acțiunea a urmărit identificarea conducătorilor auto care încalcă regimul de viteză și conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, astfel prevenindu-se accidentele rutiere grave, ce au drept cauze generatoare aceste încălcări ale normelor rutiere.

În cadrul acțiunii, 85 de conducători auto au fost testați pentru consumul de alcool, iar pentru 2 dintre aceștia s-a dispus măsura sancționării contravenționale și a reținerii permisului de conducere, întrucât se aflau sub influența alcoolului.

Citeste și:  Muzeul Sportului și Turismului Montan, deschis și astăzi, până la ora 20:00

De asemenea, polițiștii au aplicat alte șase sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză, amenzile aplicate fiind, în total, de 3.480 de lei.

Pentru a evita implicarea  în accidente de circulație, Poliția Brașov recomandă tuturor conducătorilor de vehicule să respecte limitele de viteză stabilite pentru sectorul de drum pe care care circulă și să adopte în permanență o atitudine preventivă în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.