Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost certificat ca aeroport internațional


Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a emis marţi, 6 iunie, Ordinul care statuează faptul că Aeroportul Braşov-Ghimbav este aeroport internaţional.

Am semnat astăzi Ordinul de Ministru prin care Aeroportul Brașov-Ghimbav, aflat în coordonarea
Consiliului Județean Brașov, a fost certificat ca aeroport internațional și va putea opera curse externe de la
mijlocul lunii iunie
”, este anunţul ministrului Sorin Grindeanu, postat pe reţelele de socializare.

Oficialul guvernamental a ratificat Ordinul în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, care i-a prezentat importanţa finalizării şi funcţionalizării primului aeroport construit de la zero în România, în ultimii 50 de ani.

Îi mulţumesc domnului viceprim-ministru pentru sprijinul acordat obiectivului nostru, atât în mod
nemijlocit, cât şi prin intermediul instituţiilor şi autorităţilor care aparţin de Ministerul Transporturilor.
Domnia sa a evidenţiat faptul că am implementat un mare proiect, important nu doar pentru judeţul Braşov, ci pentru tot ce înseamnă infrastructura de transport a României, un proiect care va aduce prosperitate şi va deschide noi perspective de dezvoltare în zona noastră. Suntem cu câteva zile înainte de momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav şi mă bucur că am parcurs şi această etapă, obligatorie în perspectiva primului zbor internaţional pe care îl avem programat
”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Citeste și:  Italia, lasă-te surprinsă de România! | Ministerul Turismului derulează o nouă campanie outdoor de promovare a turismului, de această dată în Roma și Milano

Ordinul Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii are la bază prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1325/2002 privind aprobarea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei de stat și a biroului
vamal de frontieră pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, precum şi Raportul nr. 8274 din 22.05.2023 privind îndeplinirea condițiilor de certificare ca aeroport internațional de către Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, întocmit de comisia interministerială de evaluare care a efectuat auditul de certificare la începutul lunii mai 2023.

„În temeiul art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea
aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare și al art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, Viceprim-ministrul, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii emite următorul Ordin:
Art. 1 – Se aprobă certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.
Art. 2 – Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se precizează în actul normativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.