AFIR șochează: Câte contracte au fost finanțate prin PNDR

AFIR a semnat până în prezent 54.438 de contracte de finanțare aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre programe, valoarea totală a acestor proiecte fiind de aproximativ 4,67 de miliarde de euro, potrivit Mediafax.

Pentru proiectele de investiții și pentru plățile compensatorii, beneficiarii PNDR au încasat fonduri nerambursabile în valoare totală de peste 4,63 de miliarde de euro, de la demararea programului și până în prezent. Gradul de absorbție al fondurilor europene se ridică, în acest moment, la 52,63% din alocarea totală pentru perioada de programare financiară 2014 – 2020.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a participat, alături de directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu, la videoconferința organizată vineri cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Citeste și:  FlyLili organizează sesiune de recrutări pentru însoțitori de zbor, sâmbătă, la Aeroportul Brașov

„Cifrele îmi arată că v-ați îndeplinit targetul stabilit, dar vreau să ne axăm acum pe atingerea obiectivelor propuse pentru acest an. Sunt doi ani consecutivi în care v-ați demonstrat capacitatea profesională și este obligatoriu să continuăm în același ritm accelerat. Vă reamintesc că relația cu beneficiarii noștri are un sens unic: de la AFIR către beneficiar. Trebuie să fiți în sprijinul rezolvării problemelor pe care fermierii le au. De asemenea, vă rog să faceți analize interne concrete asupra greutăților pe care le întâmpinați sau a disfuncționalităților care ar putea să apară în implementarea proiectelor contractate”, a precizat Petre Daea, ministrul agriculturii.
„Am analizat în primul rând stadiul plăților efectuate de la începutul acestui an şi vă pot spune că am depăşit 514 milioane de euro, atingându-ne obiectivele stabilite. Îi aşteptăm pe toți beneficiarii cu care am încheiat contracte şi rog colegii de la CRFIR şi OJFIR să le acorde sprijinul necesar pentru a depăşi eventualele blocaje birocratice, astfel încât să putem atinge obiectivele financiare asumate până la sfârşitul acestui an. Valoarea mare a plăţilor efectuate duce la un grad semnificativ de absorbție a PNDR 2020, peste 52% din totalul fondurilor europene puse la dispoziția României, ceea ce scade implicit riscul dezangajării în viitor a acestor fonduri”, a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.