ALDE Brașov: Ponta este un exponent ‘al statului paralel’

Filiala judeţeană ALDE Braşov, condusă de senatorul Daniel Zamfir, îi cere lui Tăriceanu să denunţe înţelegea cu partidul condus de Victor Ponta, Pro România. Solicitarea apare într-o rezoluție adoptată vineri, pentru salvarea identității liberale.  

“Nu putem accepta în casă oameni care au stat la masă cu cei care au încurajat protocoalele secrete, cu cei care, în via lui Ghiță sau în vilele serviciilor de informații plămădeau doasare la comandă, propriilor colegi”, se arată în în rezoluția semnată de senatorul Zamfir.

Printre motivele invocate se numără faptul că poziția exprimată de Ponta e profund discordantă cu cea asumată până acum de ALDE.

De asemenea, ALDE Brașov semnalează faptul că Ponta este un exponent “al statului paralel”, în condiíile în care ar fi acceptat protocoalele pe care ALDE le-a denunțat.

Alte aspecte semnalate vizează faptul că  ALDE a anunțat ieșirea de la guvernare, “ori Ponta vorbește deja că va merge el însuși la Iohanis pentru un nou guvern PSD-ALDE-Pro România”.

„Pe lângă motivele invocate mai sus, mai sunt și altele :

1. Poziția exprimată de Ponta e profund discordantă cu cea asumată până acum de ALDE.

2. Prin vocea dumneavoastră, ALDE a condamnat mereu protocoalele secrete, ori Ponta le acceptă și devine exponent al statului paralel.

3. Prin vocea dumneavoastră, ALDE a anunțat ieșirea de la guvernare, ori Ponta vorbește deja că va merge el însuși la Iohanis pentru un nou guvern PSD-ALDE-Pro România. În numele cui vorbește?

4. Prin vocea dumneavoastră, PSD este considerat rău astăzi pentru ca ALDE să îi mai fie partener de guvernare. Dar pentru Ponta, mâine, același PSD ar redeveni, brusc, valid pentru o nouă guvernare, alături de ALDE și Pro România.

5. Nu suntem un partid de centru-stânga, pentru a face parte din planul dlui Ponta de unificare a ”stângii”.

6. Unii suntem vechi liberali, care punem la loc de cinste credința, tradiția, familia, valoarea oamenilor și forța de a lupta împotriva abuzurilor și a nedreptăților de orice fel.

7. Nu ne dorim ,,acoperiți” care să scrie agenda partidului pentru a consolida statul paralel. Suntem pe fronturi opuse.

8. Nu ne dorim un Ponta, un Maior, un Tudose, cocoțați, la sfârșit de noiembrie, pe piedestalul unei structuri politice de factură liberală, ce va fi rapid înăbușită și anihilată.

9. Mai grav și mai profund e că temele majore ale politicii ALDE sunt în discordanță cu cele ale lui Ponta și Tudose. Ar fi un mariaj nefiresc. Ancora luptei împotriva abuzurilor, pe care ALDE și-a asumat-o în acești ani, se va sfâșia sub povara exponenților statului paralel.

Domnule președinte, Biroul Politic ALDE Brașov, întrunit astăzi, respinge compromisul cu cei ce conduc PRO România, din pricina discordanțelor majore de politici. Vă cerem să denunțați de îndată înțelegerea cu Victor Ponta și să renunțați la această alianță otrăvită care îngroapă partidul nostru”, se arată în scrisoarea semnată de senatorul Daniel Zamfir.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.