ALERTĂ NAȚIONALĂ: Hackerii au făcut zeci de victime

Este alertă la nivel național după mai multe lovituri date de hackeri în România. Zeci de utilizatori de telefoane mobile, tablete sau calculatoare au căzut deja victime celei mai noi metode de înșelăciune puse la punct de rețele specializate în infracțiuni informatice. Poliția a început cercetările, după ce victimele acestui tip de înșelăciuni au reclamat la Poliție că au fost atacate.

„Ca un element de noutate, infractorii apelează cetățenii pe telefoanele fixe, vorbesc de obicei în limba engleză și se recomandă ca fiind din partea Microsoft America. Astfel, aceștia susțin că în urma unor rapoarte trimise pe sistemele de operare instalate pe calculator s-a constatat prezența unor fișiere dăunătoare (în special cu referire la tranzacții neautorizate), motiv pentru care este necesară detectarea vulnerabilității și înlăturarea fișierelor suspecte”, avertizează polițiștii.

Citeste și:  Președintele a promulgat modificările la legea învățământului superior de stat

Atacatorii doresc să determine victima să instaleze programul care va permite preluarea controlului de la distanță asupra sistemului informatic.

„În continuare, infractorul lansează ideea conform căreia daunele au fost cauzate de aplicația Internet Banking și victima permite accesul la contul acesteia online. Inițial, în contul victimei se face un virament, pentru a-i câștiga încrederea, pentru ca, după ce victima se deloghează, să fie sustrase sume de bani din contul respectiv”, avertizează reprezentaţii IJP Braşov.

Anchetatorii recomandă să nu acceptați instalarea de programe care permit accesul la comenzile calculatorului/telefonului dvs de la distanță, să nu permiteți accesul niciunei persoane la comenzile calculatorului/telefonului dvs, indiferent de pretextul invocat și de modalitatea prin care vă contactează. Pentru a naviga în siguranţă pe internet, folosiţi antivirus, care protejează calculatorul personal şi datele împotriva problemelor cauzate de viruşi, malware, spyware.

Citeste și:  ANPC va monitoriza activitatea operatorilor economici din zonele turistice de 1 Mai și de Paște

„Actualizaţi periodic sistemul de operare utilizat de calculator, laptop sau smartphone prin care accesaţi internetul şi serviciul de internet banking ( prin actualizări, producătorul de sisteme de operare remediază continuu vulnerabilităţile care apar); Nu instalaţi aplicaţii din surse nesigure și nu deschideți mail-uri suspecte, care solicită comunicarea unor date de securitate (parole, PIN-uri) pentru remedierea unor presupuse vulnerabilități apărute, care te pot expune unor riscuri cum ar fi: crearea de breşe de securitate, copierea datelor personale, căutarea informaţiilor confidenţiale (parole, numere de carduri, conturi bancare)”, este sfatul polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.