Allen Coliban regretă eroarea de comunicate din CV-ul său: Nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri

Primarul Municipiului Braşov, Allen Coliban, regretă „eroarea de comunicare” din CV-ul său care „a lăsat impresia că ar fi absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare, deși a fost exmatriculat de la această instituție de învățământ. Coliban a explicat că nu a susținut nicio clipă că este licențiat și că doar a frecventat cursurile acestei facultăți pe care aproape că a terminat-o.

Exmatricularea a fost cauzată de probleme familiale, după moartea tatălui lui Allen Coliban fiind nevoit să-și îngrijească bunica. În acest context Allen Coliban și-a cerut scuze celor pe care i-a indus în eroare prin această „eroare de comunicare și care au fost dezamăgiți de întregul scandal iscat”.

Citeste și:  Nicușor Dan reia negocierile pentru formarea Guvernului. Consultări cu partidele pe 1 septembrie

„În CV nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri. Este rubrica ‘Educaţie’ şi sunt cinci ani pe care i-am făcut la Automatică şi Calculatoare. Povestea ţine de o problemă şi de aspecte personale. În 2002, când eram student al acestei facultăţi, a decedat tatăl meu. Am rămas întreţinător al bunicii mele, diagnosticată cu Alzheimer, lucru care m-a obligat să mă mut la Braşov. În 2005 am terminat anul 5, ar mai fi trebuit să închid două laboratoare pe care nu am putut să le echivalez. Aceasta a fost decizia profesorilor. Examenele mi le dădusem. Ar fi trebuit să echivalez aceste două laboratoare – asta însemna un semestru petrecut la Bucureşti, lucru pe care nu mi-l mai permiteam”, a explicat reprezentantul USR PLUS, în cadrul unei conferinţe de presă.

One thought on “Allen Coliban regretă eroarea de comunicate din CV-ul său: Nu am scris că sunt absolvent, am scris că am urmat acele cursuri”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.