Allen Coliban vrea să reducă numărul mașinilor din Șcheii Brașovului

Primarul Brașovului, Allen Coliban vrea să reducă numărul mașinilor din Șcheii Brașovului. Potrivit edilului cartierul Schei care are numeroase străzi înguste, sufocate de numărul din ce în ce mai mare de mașini. Coliban va apela la experți în mobilitatea urbană.

Primarul orașului Brașov, Allen Coliban, anunță că este născut în cartierul Schei și că niciodată nu a văzut ambuteiaje precum cele de pe 2 ianuarie, anul acesta. De aceea, edilul șef și-a propus să rezolve problema care îi deranjează pe localnici și turiști, potrivit Mediafax.

Prima variantă avută în vedere vizează transportul public.

„Este în interesul tuturor să nu mai existe astfel de ambuteiaje, iar experții spun că soluția cea mai bună este îmbunătățirea transportului public, capitol la care Șcheiul a fost neglijat în ultimii ani. Sunt lucruri care nu pot fi făcute peste noapte, necesită timp pentru a avea rezultate bune, însă sunt și măsuri care pot fi luate pe termen scurt pentru a rezolva din problema traficului, cum ar fi îmbunătățirea frecvenței cu care vin autobuzele. Voi avea o discuție joi cu RATBV pe această temă”, a anunțat Allen Coliban pe Facebook.

Citeste și:  Brașovenii, cu privirea spre cer! Lansarea revistei ASTRA dedicate aviației locale

Edilul șef al Brașovului a mai spus că, în funcție de rezultatele unor studii de trafic, în zonă ar putea fi introduse restricții de circulație. De asemenea, Primăria va solicita ajutorul unor experți în mobilitate urbană.

„Suplimentar, avem nevoie de o analiză a traficului și a numărului de mașini în zonă. Studiul de trafic (inclusiv pe zona Șchei) urmează să ne fie livrat luna aceasta, pornind de la el putem analiza și pregăti măsuri care să diferențieze riveranii de vizitatori și care pot ajunge, în ultimă instanță, la restricții de circulație în zonă (cu excepția riveranilor și pe intervale orare sau pe zile specifice). Pentru că am folosit cuvântul „analiză”, un alt demers va fi în sensul atragerii la Brașov a unor experți pe mobilitate urbană, cu care să gândim măsurile pe termen mediu și lung”, a precizat Coliban.

Citeste și:  A început evaluarea efectivelor speciilor de animale strict protejate, la nivelul județului Brașov

Toate soluțiile propuse vor fi supuse dezbaterii publice. Prima dezbatere va avea loc la finalul lunii ianuarie.

One thought on “Allen Coliban vrea să reducă numărul mașinilor din Șcheii Brașovului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.