ANAF, noi precizări despre impozitarea banilor transferați copiilor

ANAF a oferit explicații cu privire la modul de impozitare a veniturilor care provin din surse neclare. Conform prevederilor Codului de procedură fiscală, orice venituri pentru care nu se poate stabili proveniența vor fi supuse unui impozit de 70%, aplicat asupra bazei impozabile ajustate. Cu toate acestea, acest procent nu se aplică în cazul în care sursele fondurilor sunt clarificate. De exemplu, dacă un părinte demonstrează proveniența fondurilor transferate către copil și achită impozitul aferent, copilul nu va avea obligația de a plăti impozit pe acele sume.

La art. 61 și art. 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute categoriile de venituri impozabile, cât și cele neimpozabile.

”Transferurile/sumele date/încasate de la rude” se subscriu operațiunilor de donație/dar manual și se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile sau în funcție de împrejurările fiecărei situații de fapt, pot îmbrăca forma unor datorii, ceea ce reprezintă surse neimpozabile.

Citeste și:  Ședința Colegiului Prefectural Brașov sub conducerea prefectului Mihai Cătălin Văsii

În ceea ce privește sumele încasate urmare evenimentelor familiale (nunți/botezuri,..), pentru care nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente reprezintă de asemenea venituri neimpozabile.

În cadrul procedurii de verificare a situației fiscale personale, organele fiscale examinează înscrisurile sau informațiile despre activitatea persoanei fizice verificate referitoare la intrările și ieșirile de fonduri și la creșterea sau descreșterea elementelor patrimoniale pe perioada verificată, avându-se în vedere prevederile art. 6 alin. (1) și alin. (2) și art. 55 alin. (3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Administrarea mijloacelor de probă este prevăzută la Capitolul V – Administrarea și aprecierea probelor, Titlul III – Dispoziții procedurale generale din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în problematica solicitată fiind aplicabile corespunzător prevederile de la art. 66 privind dreptul rudelor de a refuza furnizarea de dovezi. Practic, în astfel de situații, organele fiscale verifică proveniența surselor de fonduri invocate de persoana verificată ca fiind încasate de la rude (dacă ruda/membrul familiei deținea suma/sumele date persoanei verificate) și trasabilitatea sumelor date/primite.

Citeste și:  A fost semnat primul contract de grant pentru proiecte cu valoare mică în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina 2021-2027

Potrivit art. 117 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Astfel, cota de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, astfel cum sunt prevăzute la art. 61 și art.

62. De exemplu, dacă părintele/membrul familiei justifică sursa/sursele fondurilor transferate copilului/membrului familiei și datorează/plătește sumele aferente acestui impozit, atunci copilul nu datorează impozit pentru sumele primite de la părinte.

Citeste și:  Aeroportul Brașov este în top 10 la traficul de pasageri

În cazul în care se constată că declarațiile fiscale, documentele și informațiile prezentate în cadrul procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în cadrul același proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori acestea nu sunt prezentate în termen legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal central stabilește baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit și emiterea deciziei de impunere (art. 146 alin. (3) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.