Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat, din 2019 până în 2024, un salt de aproape 41%, dar creșterea nu s-a resimțit, nici pe departe cu aceeași amploare, și în nivelul de trai al populației. La acest capitol, țara noastră se află pe locul 53, ȋn lume. Și este firesc să fie așa pentru că PIB-ul nu este indicator conceput pentru evaluarea gradului de bunăstare, conform unei analize detaliate realizate de platforma MrFinance.ro, care arată ce poate și ce nu să măsoare Produsul Intern Brut al unei țări.
„Produsul Intern Brut este, fără îndoială, unul dintre cei mai utilizați indicatori economici la nivel global. Folosit pentru a măsura performanța economică a unei țări, este adesea privit și ca un barometru al bunăstării naționale și al progresului social. Fie că este vorba despre dezbateri politice, analize economice sau discuții cotidiene despre starea economiei, PIB-ul apare ca o cifră magică ce pare să explice totul. Dar acest indicator, în ciuda popularității sale, are o serie de limitări. Iar când vine vorba despre evaluarea bunăstării reale a unei societăți, PIB-ul nu este doar un «indice» incomplet, ci chiar înșelător. Lucru care se confirmă pe deplin în cazul României, dar nu numai”, susține Ion Soltinschi, consultant și planificator financiar MrFinance.ro.
Când vine vorba despre România, PIB-ul a avut o creștere extraordinară în ultimii ani. De exemplu, în 2019, Produsul Intern Brut a fost de aproape 250 miliarde de dolari, iar în 2024 a ajuns la aproape 353 miliarde de dolari. Practic, în cinci ani, am asistat la un salt de aproape 41%.
Cu toate acestea, creșterea nu s-a reflectat și în nivelul de trai al românilor. Cu un PIB pe cap de locuitor de aproape 18.500 USD, venitul mediu în țară, în 2024, a fost de circa 4.000 de lei, brut.
Iar faptul că PIB-ul este un indicator incomplet este demonstrat pe deplin de calitatea vieții tinerilor din România. Circa 48% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 29 de ani desfășoară activități remunerate, dar tinerii români sunt afectați de nesiguranță economică și precaritate. Situația economică reprezintă un motiv în baza căruia 53% dintre ei susțin că s-au simțit discriminați. 8% dintre tinerii din țara noastră afirmă că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar. Este unul din cele mai ridicate procente din regiune.
Potrivit Indicelui de Dezvoltare Umană – care măsoară nivelul de trai și ia în considerare indicatori precum educația, sănătatea, accesul la servicii publice de calitate etc. – , România se află pe locul 53, sub țări precum Kweit, Uruguay sau Muntenegru.
De ce este PIB-ul un indicator incomplet
Nu este însă o situație specifică doar României. De exemplu, SUA se află pe primul loc în lume după PIB-ul nominal, dar nu este nici în Top 10 la indicatori mai relevanți precum nivelul de fericire al populației, calitatea vieții, sănătate, educație etc.
Și asta deoarece, în primul rând, PIB-ul ignoră distribuția veniturilor. O țară poate avea PIB-ul mare, însă veniturile să fie concentrate în mâinile unei elite mici, lucru care se și întâmplă. 1% din populaţia lumii deţine peste jumătate din averea globală. De partea cealaltă a baricadei, jumătatea cea mai săracă a populaţiei deţine doar 1% din averea globală.
Pe lângă aceasta, PIB-ul nu ia în considerare costurile sociale și de mediu. De exemplu, dacă vârsta de pensionare crește, se majorează și PIB-ul. Dacă majoritatea populației fumează și, din acest motiv, se îmbolnăvește și merge la spital, PIB-ul saltă. Dacă sunt tăiate pădurile sau se întâmplă o catastrofă naturală care distruge un oraș ce va fi reconstruit, evoluția acestui indicator va fi pe plus. Pentru că PIB-ul măsoară doar activitatea economică, nu și natura acestei activități, și nicidecum calitatea vieții, bunăstarea, nivelul de satisfacție al populației. De altfel, țările nordice, care au un nivel ridicat de fericire, au un PIB mai mic comparativ cu alte țări.
Care pot fi alternativele
Realitatea ne arată că PIB-ul poate coexista foarte bine cu sărăcia, ignoră calitatea vieții și nu măsoară gradul de satisfacție al populației. Chiar dacă crește cu 2-3-5% pe an, această majorare nu se manifestă și în nivelul de bunăstare a majorității oamenilor. După cum sublinia și profesorul în economie și științe comportamentale Andrew Oswald: performanţa economică nu este interesantă intrinsec. Din perspectiva sa, aspectele economice contează numai în măsura în care ele îi fac pe oameni mai fericiți.
Prin urmare, alți indicatori ar putea fi mai relevanți pentru că reflectă într-o mai bună măsură calitatea vieții oamenilor, precum:
- Indicele de Dezvoltare Umană (IDU): Măsoară sănătatea, educația și nivelul de trai.
- Indicele de Bunăstare Economică Durabilă (ISEW): Include consumul durabil, distribuția veniturilor etc.
- Fericirea Națională Brută (GNH): Indicator utilizat în Bhutan care evaluează nivelul de satisfacție al populației.
- Indicele de Progres Real (GPI): Ajustează PIB-ul pentru a reflecta costurile sociale și de mediu.
- Indicele Planetei Fericite (HPI): Combină indicatorii de bunăstare cu amprenta ecologică.
Cum a apărut indicatorul PIB
Conceptul de Produs Intern Brut a fost dezvoltat în perioada Marii Crize Economice din anii 1930, când guvernele occidentale au căutat modalități mai eficiente de a măsura activitatea economică. Simon Kuznets, un economist american de origine rusă, este recunoscut drept „părintele” PIB-ului – el este cel care a introdus pentru prima dată acest indicator în 1934, la solicitarea Congresului SUA.
Inițial, Kuznets a conceput PIB-ul ca un instrument de măsurare a producției naționale totale, care să permită guvernelor să înțeleagă mai bine impactul economic al Marii Crize Economice. Ideea era simplă: să cuantifice valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară pe parcursul unui an.
Economistul american a avertizat însă că PIB-ul nu ar trebui utilizat niciodată ca o măsură a bunăstării sociale și a subliniat faptul că aceasta nu poate fi dedusă prin măsurarea venitului național.
Dar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernele au descoperit că PIB-ul poate fi utilizat pentru a planifica producția de război și compara performanțele economice ale națiunilor. În 1944, la Conferința de la Bretton Woods, PIB-ul a fost adoptat ca standard internațional pentru măsurarea economiilor naționale și a devenit, în cadrul noilor instituții financiare globale apărute, precum Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială, un indicator-cheie. Exact ce spunea Kuznetz că PIB-ul nu este.
„PIB-ul reprezintă valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-o țară într-o anumită perioadă de timp, un an sau un trimestru. Atât. Nu măsoară cum sunt distribuite aceste bunuri și servicii, care este impactul producerii lor asupra mediului, care este nivelul de sănătate a populației etc. Dacă vrem să credem în teoria controversată că fericirea este influențată de consum, atunci PIB-ul este un indicator aproape relevant. Cu toate acestea, tot mai multe studii demonstrează că nivelul de fericire este influențat de multe alte lucruri înaintea consumului: relațiile, timpul liber, accesul la educație, la un sistem de sănătate bun etc. De aceea în analiza economică trebuie luați în considerare și alți indicatori, pe alocuri mai relevanți decât PIB-ul, care să surprindă mai bine complexitatea vieții moderne”, concluzionează Ion Soltinschi.
Sursa, MrFinance.ro
