Aproape 4,8 milioane de pensionari, la finele lunii iulie 2022; pensia medie a fost de 1.733 de lei

Un număr de 4.794.670 pensionari era înregistrat în iulie 2022 în România, iar pensia medie a fost de 1.733 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), informează Agerpres.

Dintre aceştia, 714.544 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 508 lei.

Din numărul total al pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.821.660 persoane, dintre care 2.202.199 femei, în timp ce pensia medie se situa la 1.930 de lei.

Pensie anticipată au primit, în iulie 2022, un număr de 9.202 persoane (2.473 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 93.048 de persoane (1.790 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 401.879 persoane (pensie medie de 792 lei), dintre care 44.427 persoane pentru gradul I de invaliditate (677 lei, pensie medie).

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 468.722 persoane (907 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 159 pensionari (418 de lei în medie). 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.