Autobuz electric introdus de RATBV pe linia 53

Linia de autobuz cu indicativul 53, care asigură legătura între zonele Strada Panselelor (Astra) – Hidromecanica – Facultatea de Construcții (Tractorul), devine una ”electrică”, pe acest traseu urmând să circule de mâine, 16 decembrie 2020, un autobuz electric marca SOR. În acest fel, traseul 53 devine cea de-a opta linie de transport public de călători din municipiul Brașov deservită de autobuzele electrice RATBV S.A. Acest lucru a devenit posibil după ce, recent, societății noastre i-a fost livrat cel de-al 21-lea autobuz SOR.

Până la sfârșitul acestui an RATBV S.A. va recepționa și va pune în circulație încă patru autobuze electrice, astfel că utilizatorii sistemului de transport public de călători din municipiul Brașov vor beneficia de serviciile unui total de 25 de autobuze electrice noi.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni desfășoară campania ”Sărbători în siguranță”

De când au fost livrate și date în exploatare, autobuzele electrice SOR au parcurs în municipiul Brașov peste 315.000 de kilometri, ele contribuind atât la scăderea cantității de noxe emise în aer, cât și la creșterea calității serviciului de transport oferit de RATBV.

La ora actuală, pe traseele cu indicativele 9, 15, 22, 23B, 32, 34 și 36 circulă autobuze electrice produse de firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, mijloace de transport cu o lungime de 12 metri, cu câte 3 uși duble, podea joasă integral, rampă acces persoane cu dizabilități, suspensie cu înclinare la bordură, aer condiționat, computer de bord pentru managementul rutei, 3 validatoare contactless, panouri electronice pentru afișare destinație.

Citeste și:  7 din 10 angajați români pun bani din salariu deoparte pentru a-și asigura o plasă de siguranță, dar doar jumătate dintre ei economisesc consecvent

De asemenea, autobuzele sunt prevăzute cu aer condiționat, sistem de supraveghere video exterior/interior autobuz (7 camere video / vehicul), sistem automat de numărare a pasagerilor, sistem de diagnosticare și colectare parametri vehicul, sistem audio și de comunicație șofer –dispecerat. Ele sunt dotate cu motor electric de tracțiune amplasat central, putere nominală: 160 kW, cu recuperarea energiei la frânare și baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 kWh, autonomie minim 200 km.

Garanția este 5 ani sau 500.000 km (condiția care se îndeplinește prima), inclusiv pentru bateriile de tracțiuneÎn cadrul primului contract încheiat de Primăria Municipiului Brașov cu producătorul SOR din Cehia, în valoare de 75.550.720,00 lei fără TVA, este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice, iar în cadrul celui de-al doilea contract, livrarea a încă 20 de autobuze 100% electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.