Avertisment de la Poliția Locală: Persoanele fizice și juridice din Brașov care nu fac acest lucru riscă amenzi!

Proaspăta zăpadă depusă de curând peste oraș ne readuce tuturor aminte că sezonul rece a venit și cu anumite obligații, inclusiv pentru cetățeni! Astfel, Poliţia Locală Braşov le recomandă braşovenilor, să îşi cureţe zăpada şi gheaţa din faţa casei! Nerespectarea acestei îndatoriri cetățenești poate fi sancționată cu până la 2.500 de lei.

Așadar, persoanele fizice, persoanele juridice, dar și instituțiile publice trebuie să îndepărteze zăpada şi gheaţa din faţa caselor sau a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea, potrivit HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare si deszăpezire al municipiului Brașov). Normativul precizează amenzi între 800 şi 1.600 de lei pentru persoane fizice, iar pentru agenții economici sancțiunea pecuniară este de la 1.600 la 2.500 de lei.

Citeste și:  Ghidul de finanțare pentru sprijinirea investițiilor destinate producției de compost pe bază de gunoi de grajd și alte deșeuri agricole compostabile a fost pus în consultare publică

Menţionăm că şi anii trecuţi au fost aplicate sancţiuni, mai ales firmelor care au ignorat legislaţia în vigoare, punând în pericol integritatea pietonilor prin neîndepărtarea gheţii și zăpezii din faţa proprietăților.

Înainte de a aplica amenzi, polițiștii locali vor discuta în teren cu cetațenii pentru a le reaminti aceste aspecte, pe parcursul campaniei inițiate și derulate în această perioadă de Poliția Locală Brașov, program de informare și conștientizare intitulat “Nu vrei să ajungi la ortopedie? Curăță zăpada și gheața din fața casei tale!“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.