Aveți fosă septică? Înscrieți-vă în registrul Primăriei până la finalul lunii noiembrie!

  • Proprietarii de fose septice din Brașov au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, până la sfârșitul lunii noiembrie 2022

Toți brașovenii care dețin „un sistem individual adecvat de epurare” (o fosă septică) au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, conform unei hotărâri de guvern din acest an.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022, proprietarii de fose septice sau stație proprie de epurare au obligația de înscriere în acest Registru, termenul limită fiind 22 noiembrie, respectiv 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii – 27 mai 2022.

Citeste și:  Premieră la Brașov: primul turn de control virtual din Europa de Est și din România se montează, în aceste zile, pe Aeroportul Brașov

Totodată, și cei care se conectează la un sistem individual de epurare au obligația de a se înregistra în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate.

20 de brașoveni aflați în această situație au depus deja cererile de înscriere, iar ceilalți sunt așteptați în perioada rămasă, la Primăria Municipiului Brașov, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, posturile de lucru 13, 14 și 15. (Program cu publicul: Luni-Joi, 8.00-14.00,Vineri de la 8.00-13.00). În următoarele zile va fi lansată și aplicația online pentru înregistrarea în registrul de evidență.

Cererea de înscriere va fi însoțită de copii după următoarele documente: Autorizația de construire; Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, din care să rezulte că au fost verificate etanșările; Certificatul de calitate/conformitate pentru bazinele/administrațiile de epurare achiziționate de la producători. Formularul conține și o serie de date constructive referitoare la fosa septică, inclusiv referitoare la existența sau nu a contractului de vidanjare.

Citeste și:  Clădirea Primăriei Brașov va fi luminată în culoarea mov, pentru a marca Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități

Hotărârea de Guvern prevede o serie de amenzi, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, pentru cei care nu se înscriu în acest registru.

Majoritatea imobilelor din municipiul Brașov sunt racordate la sistemul de canalizare, dar există și zone, în principal în cartierul Stupini, care utilizează sistemul de fose septice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.