Bilete suplimentate pentru cele 5 concerte ale artistului ANDRÉ RIEU de la Cluj-Napoca

Celebrul violonist ANDRÉ RIEU revine în România pentru o serie excepțională de cinci concerte ce vor avea loc pe scena sălii BT-Arena din Cluj-Napoca, cu prilejul Mărțișorului, între 28 februarie și 4 martie, începând cu ora 19:30.

Succesul răsunător al artistului este demonstrat încă o dată prin faptul că biletele sunt insuficiente pentru a acoperi cererea mare a publicului. Ca atare, biletele disponibile pentru toate cele cinci concerte consecutive au fost epuizate în totalitate.

Din dorința de a satisface cererea publicului, organizatorii au reanalizat spațiul și au optimizat
capacitatea sălii BT-Arena pentru a suplimenta biletele pentru fiecare seară de concert. Deși,
numărul acestora este restrâns, persoanele interesate își pot achiziționa ultimele bilete în mod
exclusiv din rețeaua Eventim.ro

Citeste și:  Titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cea mai mare dioramă din piese LEGO din lume

Peste 37.000 de spectatori veniți din toate colțurile țării, dar și turiști străini, se vor bucura de
minunata experiență muzicală oferită de André Rieu în inima Ardealului alături de cea mai mare
orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.

În perioada 28 februarie – 4 martie, spectatorii din Cluj vor fi martorii unor seri festive, cu muzică live variată, umor și bucurie. Totodată, vor afla de ce André Rieu este artistul care livrează publicului unul dintre cele mai populare concerte live din lume, de foarte mulți ani.

André Rieu este pur și simplu un fenomen muzical ca nimeni altul, un adevărat rege al romantismului, care a vândut până în prezent peste 40 de milioane de CD-uri și DVD-uri și a fost de 30 de ori pe poziția nr. 1 în topurile din întreaga lume. Împreună cu Johann Strauss Orchestra, alcătuită din 60 de muzicieni, André a creat o renaștere globală a muzicii de vals, punând în scenă spectacole extravagante pe măsură.

Citeste și:  Începe The Book Pitch. Alegerea cititorului, ediția 2024. Promovează literatura română împreună cu ICR!

Artistul deține un palmares impresionant: are peste 480 de premii de platină, trei premii Classical
Brit pentru „Albumul anului” și miliarde de vizionări pe YouTube. André este unul dintre cei mai
mari artiști solo masculini din lume. În fiecare an, spectacolele sale live atrag peste 600.000 de fani
și înregistrează vânzări ce le depășesc pe ale altor artiști, precum Coldplay, AC/DC sau Bruce
Springsteen.

Concertele sale sunt un amestec perfect de melodii antrenante, romantice, festive și emoționante, combinate cu surprize, baloane, soliști foarte talentați și, desigur, cu simțul umorului al maestrului André. Întregul show este despre emoții! Cunoscut de milioane de oameni din întreaga lume drept „Regele Valsului”, André Rieu este căsătorit de 47 de ani și locuiește împreună cu soția sa, Marjorie, într-un castel romantic, construit în 1492 în orașul său natal, Maastricht/Olanda. Cuplul are doi fii și cinci nepoți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.