„Boema”, o poveste pariziană, pe scena Operei Brașov – Biletele au fost epuizate!

Sâmbătă, 4 martie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la spectacolul cu opera „Boema” de Giacomo Puccini, care, de anul trecut, beneficiază de decoruri și costume noi.

Lucrarea are un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger. „Boema” este una dintre bijuteriile compozitorului Giacomo Puccini, alături de „Turandot”, „Tosca” şi „Madama Butterfly”.

Premiera operei a avut loc la Teatrul Regio din Torino, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale. Până la finele anului 1896, „Boema” s-a jucat de 24 de ori cu casa închisă și, la scurt timp, a ajuns pe marile scene ale lumii, fiind considerată o capodoperă.

Acțiunea operei se petrece la Paris, în jurul anului 1830. Patru prieteni – poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac și își mărturisesc iubirea, însă povestea lor nu va avea finalul la care sperăm cu toții.

Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

„Boema” cuprinde pagini muzicale devenite celebre, între ele, în actul I,  – „Che gelida manina” (Rodolfo), „Si, mi chiamo Mimi” (Mimi) și „O, soave fanciulla” (Rodolfo), în actul al II-lea – „Quando me’n vo” (valsul Musettei), în actul al III-lea – „Gia un altra volta” (Rodolfo) și „D’onde lieta usci” (Mimi), iar în actul al IV-lea – „Mimi, tu piu non torni” (Rodolfo), „Vecchia zimarra” (Colline – „Aria paltonului”) și „Sono andanti” (Mimi).

În distribuția spectacolului de sâmbătă îi regăsim pe: Mimi – Aurelia Florian (debut), Rodolfo – Adrian Dumitru (debut), Musetta – Mădălina Bourceanu (debut), Marcello – Adrian Mărcan, Schaunard – Valentin Marele (debut), Colline – Dan Popescu, Benoît – Lorand Cristian, Alcindoro – Dmytro Rusyniak (debut), Vameşul – Paul Tomescu, Parpignol – Dan Ionescu. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Participă, de asemenea, Corul de Copii UNISON (seniorii) – dirijor, manager general: George Dumitrașcu. La pupitrul dirijoral este invitat, din nou, maestrul Cristian Sandu. Regia artistică este semnată de regretata Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Regie scenă: Marilena Aldea.

Citeste și:  Serviciul Uber Green se lansează în Brașov. Compania aniversează 6 ani de eco-mobilitate în România

Cristian Sandu a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începându-și activitatea artistică încă din anii studenției. Debutul său dirijoral s-a petrecut în 2004, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, cu „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini. De atunci, este invitat permanent să conducă spectacole de balet, dar și de operă, acoperind repertoriile clasic, romantic și verist.

Specializat în Analiză muzicală, Muzicologie, Dirijat de Cor și de Orchestră, Cristian Sandu s-a conturat sub îndrumarea iluștrilor maeștri: Victor Dumănescu și Petre Sbârcea (Cluj-Napoca) sau Leonid Korchmar (Sankt Petersburg). Absolvind cursurile Academiei Internaționale de Dirijat Avansat „Ilya Musin” susținute la Sankt-Petersburg, Cristian Sandu și-a îmbogățit experiența lucrând cu nume mari în dirijat, precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda, Pavel Bubelnikov, Yuri Temirkanov.

Obține titlul de Doctor în Muzicologie cu teza „Stilul verist în evoluția operei moderne”.

Cristian Sandu este conf. univ. dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Printre studenții săi, menționăm nume recunoscute, precum Ștefan Pop, Anita Hartig, Adela Zaharia, Luiza Fatyol, Kutasi Judit, Bogdan Baciu, Alin Anca sau Lucian Petrean.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

• Spectacolul durează două ore și are trei pauze.

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

Vineri, 3 martie 2023, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, tot în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”, repetiția generală a spectacolului cu opera „Boema” de G. Puccini este organizată în colaborare cu Colegiul Național „Andrei Șaguna” și Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov. Elevii acestor instituții de învățământ sunt interesați să cunoască mai în detaliu lumea artei lirice. Repetiția generală păstrează aceleași condiții de spectacol!

Pentru spectatorii doritori să participe la repetiție, biletele, rămase în număr limitat, se pun în vânzare de marți, 28 februarie 2023, ora 10.00, atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

Preț bilete: 20 lei

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.