kis fm

Botezul Domnului: Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare

Sărbătoarea Botezului Domnului, acest sfânt şi mare praznic, după cum spune părintele Ilie Cleopa, se mai numeşte şi „Arătarea Domnului” sau „Epifania”.

Hristos se face cunoscut acum, la Botezul său în Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul, şi nu la naşterea Sa. Acum Botezătorul, care nu ştia cine este Hristosul, Îl descoperă şi Îl mărturiseşte: „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1; 33, 34).

Pentru că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim, spune părintele Cleopa, că arătările Domnului în această lume sunt două. Una este cea de acum care s-a împlinit la Botez. Cea de-a doua este aceea care are să vină şi care se va face cu slavă mare la sfârşitul lumii.

Atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, apa este un element de regenerare a creaţiei, şi prin Botezul Său, Iisus a sfinţit natura apelor.

În amintirea botezului lui Iisus Hristos în Iordan şi a arătării Sfintei Treimi în ziua Bobotezei (6 ianuarie) se săvârşeşte slujba Agheasmei mari sau sfinţirea cea mare a apei.


Pentru cei care cred, puterea aghiazmei este foarte mare. Ea se ia spre sănătatea sufletului şi a trupului. Se foloseşte la sfinţirea locaşului de cult, la sfinţirea vaselor bisericeşti, la sfinţirea veşmintelor liturgice, a caselor în care locuim, a izvoarelor de apă şi a grădinilor roditoare.

În Biserică Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus Hristos şi practicate de Apostoli ca fiind actul de inţiere în istoria mântuirii şi de intrare în Biserică: „Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. (Mt 28, 18-20)

„Credinţa şi botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate, de nedespărţit, una de alta”, spune Sfântul Vasile cel Mare. „Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin botez; iar pe de altă parte, botezul se întemeiază pe credinţă; ambele sunt depline (prin invocarea) aceloraşi nume. Pentru că după cum credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, la fel ne şi botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mărturisirea precede credinţa, care duce la mântuire, însă botezul, cel ce pecetluieşte asentimentul nostru, îl urmează de aproape” – Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh. (surse: Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, 1994; vol. „Predici la praznicele împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996) 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.