Brașovul a obținut o nouă finanțare nerambursabilă, pentru o creșă în cartierul Bartolomeu – Avantgarden

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, în cursul zilei de ieri, aprobarea finanțării construirii unei creșe medii în cartierul Bartolomeu – Avantgarden. Proiectul presupune construirea unei creșe cu o capacitate de 7 grupe, aceasta fiind prima care se va construi în cartierul Bartolomeu.

,,Proiectul municipalității de a le asigura brașovenilor creșă, grădiniță și școală în fiecare cartier începe să capete contur, și trecem de la stadiul de proiect la etapa de obținere a finanțării și demarare a lucrărilor. Astăzi (joi, n.n.) MDLAP a anunțat și cea de-a doua creșă din Brașov, care va fi finanțată cu fonduri nerambursabile, după ce la sfârșitul lunii septembrie am semnat contractul de finanțare prin PNRR pentru creșa din Tractorul. La următorul apel, vrem să obținem finanțare și pentru creșa de pe strada Fundăturii. Având în vedere că, pe lângă cele trei, avem în fază avansată de construire creșa din cartierul Coresi, putem spune că în această perioadă municipalitatea derulează cel mai amplu program de construire de creșe în Brașov după anul 1989. Toate acestea sunt rezultatul evaluării pe care municipalitatea a făcut-o la nivelul întregului oraș, pe baza căreia am elaborat și aprobat, în acest an, «Strategia privind infrastructura de educație timpurie a municipiului Brașov 2022-2030». În paralel, continuăm și programul de construire grădinițe, la care se adaugă proiectele de campusuri școlare“, a precizat primarul Allen Coliban.

Terenul pe care va fi construită creșă și vor fi amenajate zona de joacă și zona verde este situat pe str. Lebedei nr. 18 și are o suprafață de 6.045 de m.p.

Citeste și:  Corona Braşov câştigă Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi realizează o triplă istorică!

Creșa va fi construită pe un singur nivel (parter), suprafața construită fiind de 1.765,82 m.p. În cadrul creșei, vor funcționa 7 grupe pentru copii de până la 3 ani. Conform proiectului tip al MDLAP, creșa va fi prevăzută cu două sisteme de producere a energiei termice, respectiv pompe de căldură și centrală pe combustibil pe gaz.

Finanțarea pentru acest proiect va acoperi:

  • lucrările de construire și dotare a creșei;
  • proiectarea și asistența tehnică;
  • asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții;
  • alte cheltuieli (cote, taxe, avize, diverse și neprevăzute, organizare șantier).

Alte proiecte de construire de creșe în Brașov:

Creșă Coresi, str. Camil Petrescu nr. 9B (foto)

Citeste și:  Romfilatelia prezentă la Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2024

Lucrările de construire au început în luna aprilie, anul acesta, și termenul de execuție este iunie 2023.

Creșa din Coresi va avea trei niveluri – demisol, parter și etaj – și va asigura servicii pentru 5 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Lucrările sunt realizate de către S.C. Stadi Design SRL, iar valoarea lor este de 8.026.229,89 lei, TVA inclus.

Creșă Tractorul, str. Ioan Socec

Pentru această creșă, primarul Allen Coliban a semnat, la sfârșitul lunii septembrie, contractul de finanțare nerambursabilă 100% prin PNRR în valoare de 14 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Creșă Stupini, str. Fundăturii

Citeste și:  Brașoveanca Timea Lőrincz, prezentă în Geneva la o vizită de lucru

Este una dintre cele 3 creșe incluse pe lista-sinteză a Companiei Naționale de Investiții și se va depune solicitare de finanțare la următorul apel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.