Brașovul, fără Tîrg de Crăciun: 20 de căsuțe pentru comercianți vor fi amplasate în centru

Primăria Brașov permite amplasarea a 20 de căsuțe în centrul orașului, de Crăciun, dar atrage atenția că nu va fi târg de Crăciun și nu se pot vinde alcool sau alimente.

Viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat vineri, la ședința Consiliului Local, că activitatea economică în Piața Sfatului va fi permisă micilor meșteșugari brașoveni, pentru a-i sprijini, potrivit Mediafax.

„Având în vedere problemele cu care se confruntă micii comercianți în această perioadă, propunerile din partea consilierilor locali, precum și discuțiile pe care Primăria Brașov le-a avut cu micii comercianți, Instituția Prefectului și DSP, în urma analizei și a evaluării posibilității de permitere a desfășurării activității operatorilor economici în spațiul public – respectiv, în Piața Sfatului, Primăria Brașov a luat decizia de a acorda autorizație de ocupare a spațiului public în perioada următoare agenților economici interesați. Știm că toată lumea își dorește în această perioadă să simtă spiritul sărbătorilor, dar acesta nu este un târg de Crăciun. Faptul că permitem acestor operatori economici să își desfășoare activitatea în Piața Sfatului este pentru a-i sprijini, dar nu va semăna cu ceea ce a fost în anii anteriori, la târgurile de Crăciun”, a spus Flavia Boghiu.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

Numărul de căsuțe va fi redus la jumătate, iar felul în care vor fi dispuse și în care va fi amenajată Piața Sfatului va fi în așa fel încât să nu permită formarea de grupuri mari sau aglomerație.

„Cele 20 de căsuțe amplasate vor fi dispuse de o latură și de alta a Casei Sfatului, fără a fi înconjurate de alte căsuțe. O altă modificare din acest an este că nu se vor comercializa și servi produse alimentare sau băuturi. Singurele lucruri care se pot comercializa sunt produsele făcute de micii meșteșugari și produsele alimentare ambalate – dulcețuri, șerbet etc – care vor putea fi cumpărate pentru a fi dăruite sau consumate acasă. Vor avea prioritate comercianții din Brașov“, a explicat Flavia Boghiu.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

La rândul său, viceprimarul Sebastian Rusu a spus că a fost luată în calcul și prelungirea stării de alertă, care nu va afecta activitatea atât timp cât regulile sunt respectate.

„Singura variantă în care se va dispune închiderea activității este cea în care comercianții sau populația nu respectă regulile impuse“, a precizat edilul.

Depunerea dosarelor pentru atribuirea celor 20 de căsuțe se poate face în perioada 11-14 decembrie ora 14.00. Analiza dosarelor și publicarea rezultatelor se va face marți, 15 decembrie, iar contestațiile sunt admise de la momentul publicării rezultatelor până la data de 16.12.2020, ora 10:00.

Rezultatele finale vor fi publicate miercuri, 16 decembrie, cel târziu la ora 15.00, iar repartizarea căsuțelor se va face joi, 17 decembrie, începând cu ora 13:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.