Brașovul intră în această seară sub Cod portocaliu de vânt puternic!

Brașovul, alături de alte opt județe din țară este sub Cod portăcaliu de vânt puternic. Meteorologii au emis luni o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic în nouă județe din țară, care intră în vigoare de la ora 18.00 și este valabilă până marți la ora 10.00.

Sunt vizate județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj. Avertizarea Cod portocaliu intră în vigoare luni, la ora 18.00, și este valabilă până marți, la ora 10.00.

În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Citeste și:  Târg de carte second-hand pentru copii și părinți, sâmbătă, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

În același interval, în județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin va fi Cod galben. În aceste zone vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze mai mari la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 80-100 km/h. Vântul se va intensifica și în regiunile vestice și nord-vestice, cu viteze de 55-65 km/h și pe arii restrânse 70-75 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.