Brașovul, pe radarul investitorilor în imobiliare. Încotro merg prețurile și care sunt cartierele cu cel mai mare potențial de creștere

Piața rezidențială din Brașov este în momentul de față una dintre cele mai dinamice din țară, iar potențialul său nu a fost încă atins cu adevărat, spun specialiștii care au luat parte, recent, la Imobiliare.ro HUB Brașov, eveniment la care au participat peste 300 de jucători activi în sectorul de real estate.

Prețurile solicitate pe plan local urmează o trend crescător accelerat, fapt ce i-a garantat anul acesta Brașovului poziția secundă în top celor mai scumpe orașe din România pentru cumpărători, după Cluj-Napoca. Media înregistrată în cazul apartamentelor scoase la vânzare în Brașov se apropie cu pași repezi de pragul de 2.000 de euro/mp util, după un avans cu aproape 18% în doar 12 luni, conform Indicelui Imobiliare.ro. 

Proprietarii au scumpit, la rândul lor chiriile, cu 17% într-un an. Dacă ne raportăm la apartamentele cu 2 camere, cele mai căutate în rândul chiriașilor, putem spune că doar în București și în Cluj-Napoca este necesar un buget mai mare pentru închiriere. Chiria medie solicitată pe piața brașoveană a ajuns la 500 euro/lună, în timp ce în Capitală și în orașul din vestul țării aceasta se menține în jurul valorii de 550 euro/lună.

Citeste și:  „Her Art Story”, un proiect al Muzeului de Artă Brașov care a dat glas poveștilor și contribuțiilor femeilor în arta românească

De ce cresc prețurile locuințelor?

Specialiștii prezenți la evenimentul Imobiliare.ro HUB au explicat că există o serie de elemente care au dus la majorările de preț care au putut fi observate în ultima perioadă la nivelul pieței rezidențiale din Brașov.

Printre acestea se numără, de exemplu, oferta limitată existentă pe segmentul nou al pieței, generată de numărul scăzut de autorizații de construire eliberate de administrația locală pe parcursul ultimilor ani. 

“În ultimii ani s-au eliberat foarte puține autorizații de construire. Nu știu cum va fi în noua administrație. Probabil va fi la fel de greu pentru că am observat că acesta este trendul în toată țara. Aceasta este principala cauză pentru care în Brașov a crescut atât de mult prețul. Oferta este în continuare joasă, mai ales pe imobilele rezidențiale noi”, a explicat Alexandru Muntean, Managing Partner în cadrul agenției imobiliare iAdvise, la evenimentul Imobiliare.ro HUB.

Alți doi factori care și-au spus cuvântul la nivelul prețurilor au fost modificările fiscale și costurile de construcție. “Creșterea de preț este, de fapt, o aliniere la ce se întâmplă pe metru pătrat construit și la măsurile legislative care au avut un impact imediat. Creșterile pe zona de impozitare au dus automat la o majorare a prețului”, a declarat Tudor Stamatescu, COO Cosmopolit Development.

Citeste și:  1.800 de arbori și arbuști și plante perene au fost plantate în doar 2 zile în orașul Victoria

Nivelul ridicat al cererii a influențat, de asemenea, evoluția prețurilor pe piața locală.

Astra și Tractorul, cele mai atractive zone din oraș

Interesul potențialilor cumpărători pentru locuințele disponibile la vânzare în Brașov se menține puternic, în ciuda scumpirilor. Doar în ultimele trei luni, aproximativ 10.700 de potențiali cumpărători și-au căutat un apartament pe Imobiliare.ro, cu 5% mai mulți decât în perioada similară a anului trecut.

“Cererea este mult mai mare decât oferta. Din analizele noastre, avem trei cereri la o proprietate listată”, a explicat George Șeicaru, Broker/Owner RE/MAX Evolution, în cadrul panelului de dezbateri “Brașovul imobiliar, destinație favorită pentru investiții. Marile avantaje ale pieței rezidențiale”.

Această perioadă, anterioară începutului noului an universitar, a fost una propice și pe piața închirierilor. Întoarcerea studenților a marcat un avans cu 19% la nivelul cererii.

Astra și Tractorul au fost cele mai căutate cartiere din oraș atât în rândul cumpărătorilor, cât și în rândul chiriașilor. Un interes ridicat a putut fi observat și în cazul apartamentelor disponibile în Centrul Istoric al orașului.

Citeste și:  Aproximativ 1.450 situații de urgență, gestionate de pompierii militari în ultimele 24 de ore

Brașovul imobiliar, pe radarul investitorilor

Orașul are în continuare un potențial ridicat de dezvoltate pe segmentul rezidențial și atrage inclusiv atenția investitorilor care îl pot considera mai tentant decat alte centre regionale majore.  

“Nici Brașovul nu mai reprezintă o alternativă atât de facilă pentru cei care nu vor să construiască în București pentru că înțeleg că și aici se izbesc de foarte multe limitări din punct de vedere urbanistic, dar Brașovul este pe <shortlist> pentru mulți dezvoltatori pentru care poate Timișoara sau Iașul nu sunt. Întâlnesc Brașovul și Clujul mai des în preferințe și în cerințe decât alte orașe”, a explicat Andreea Comșa, fondatoarea companiei de consultanță imobiliară Premier Estate Management. 

Brașovul este, totodată, una dintre cele mai îndrăgite destinații turistice din țară, iar acest lucru atrage inclusiv micii investitori care vor să facă achiziții imobiliare urmând să le valorifice ulterior prin închirierea în regim hotelier.

“Potențialul acestui oraș încă nu a fost atins. Există mult mai mult potențial în viitor”, a mai menționat Comșa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.