Campionatul National de Veterani si Cupa Huni Squash pentru Juniori, la Brașov


Spectacolul squashistic se mută la Brașov în acest week-end, unde ne așteptăm să avem participare record a veteranilor la un campionat național dedicat lor. Peste 30 de veterani și încă pe atâția juniori se vor lupta pe cele 3 terenuri de squash ale clubului WePlay din Brașov.

Asociația Club Sportiv Huni Squash, sub egida Federației Române de Squash, are plăcerea de a vă invita
la Campionatul Național de Veterani 2022 și Cupa Huni Squash 2022 – concurs de juniori, ambele evenimente organizate la clubul WePlay din Brașov în perioada 6-8 mai 2022. Intrarea este gratuită pentru spectatori și însoțitori.

Cele două concursuri sunt organizate pentru Sportivi de Performanță (jucători înregistrați la club având taxele de sportivi de performanță plătite la zi) pentru următoarele categorii: Veterani (seniori +35, +45), Veterane (senioare +35) și juniori băieți și fete (U11, U13, U15, U17, U19).

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

WePlay Brașov este un club de tradiție în squash-ul românesc, punând umărul la înființarea Federației și organizând de la început etape naționale din calendarul oficial unde sute de jucători au participat.

Clubul Weplay găzduiește 1700 de metri de joacă – 3 terenuri de squash, 4 terenuri de badminton și 3 studiouri pentru desfășurarea claselor de fitness

Federația Română de Squash a fost înființată în 2014 de către o mână de pasionați din toată țară organizați în cluburi sportive. Chiar dacă este un sport relativ nou, pasiunea și practicarea lui de o masă mare de oameni a adus recent rezultate extraordinare: Locul 5 la ETC3 (Campionatul Național pe Echipe, nivelul 3), campioni Balcanici la categoria BU19 (băieți sub 19 ani) în mai multe ediții și multe alte podiumuri internaționale la evenimente de profil.

Citeste și:  Performanțe de excepție pentru juniorii Clubului Sportiv Dinamo București - Centrul Sportiv Brașov, la Campionatele Naționale de Copii și Juniori

Și la nivel organizațional, squash-ul în România a reprezentat un reper important pe harta Europei – 2016 a fost organizat la București Campionatul European pe Echipe (ETC3) iar în 2019 Campionatul European Individual (EICC) unde cei mai buni jucători din Europa au disputat meciurile în incinta Park Lake Mall, într-un teren integral din sticlă de squash.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.