„Cântă pădurea” – un proiect cultural inedit, ajuns și în Brașov, Covasna și Harghita

  • „Cântă pădurea” – un proiect cultural inedit, ajuns și în Brașov, Covasna și Harghita
  • Inițiatorul și partenerii doresc să motiveze comunitățile locale să conviețuiască cu natura și să aibă un mod de viață sustenabil

Primarul Allen Coliban, alături de ministrul Mediului, Tánczos Barna, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Szenner Zoltán, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor și  președintele Fundației „Cântă Pădurea” din Ungaria,  Szabó Lajos, a participat ieri, la Sfântu Gheorghe, la conferința de presă pentru anunțarea evenimentului „Cântă Pădurea“, realizat în parteneriat de autoritățile locale ale județelor Brașov, Covasna și Harghita, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fundația menționată.

„Cântă Pădurea” este un eveniment inedit,  care presupune organizarea de plimbări, concerte și spectacole de teatru în diferite locații din mijlocul pădurii, în scopul declarat de a educa publicul, a reface legătura dintre om și natură, dar și de a promova ideea de stil de viață sustenabil.

 „«Cântă Pădurea în Carpați» este un eveniment pe care îl organizăm împreună cu inițiatorul din Ungaria. În România au fost deja câteva ediții, în județul Bihor. Cred că este un eveniment unic, un eveniment cu un concept deosebit, care promovează valorile naturii, valorile pădurii, prin muzică. Cunoaștem foarte mulți artiști, poeți, compozitori sau artiști plastici care s-au inspirat din pădure. Pădurea a fost tot timpul sursă de inspirație pentru om. Vrem să redevină acel loc unde ne simțim bine, unde liniștea este la ea acasă, unde concertul de muzică clasică se organizează pe principiul non-invaziv, cu o amenajare absolut minimală, acolo unde orchestra simfonică se așază pur și simplu sub coronamentul pădurii, fără scenă amenajată, și transmite acel mesaj de coabitare perfectă dintre om, muzică, natură. În paralel sunt organizate plimbări în natură de către voluntari, personal silvic de specialitate, care prezintă habitate, care prezintă biodiversitatea din locația respectivă. Deci este un șir de evenimente care aduce o altă filozofie în ceea ce privește evenimentele organizate în pădure“, a explicat Tanczos Barna, ministrul Mediului.

Evenimentul, cu acces gratuit, se va desfășura în perioada 2-4 septembrie în cele trei județe. La Brașov, locul de desfășurare va fi zona lacului Noua, în pădure, loc ales împreună de organizatori, astfel încât să nu fie nici foarte departe, dar să facă posibilă și deplasarea prin pădure. Va fi un concert al Filarmonicii Brașov, ansambluri de dansuri populare românești, maghiare și ale sașilor, cu sprijinul Centrului Cultural Reduta, și activități pentru copii, iar în timpul plimbării până la locul concertului, voluntarii le vor oferi mai ales celor mici informații valoroase despre importanța protejării naturii și despre modul corespunzător de abordare a acesteia.

Citeste și:  Tradiții Pascale la Reduta: Expoziție de ouă încondeiate și icoane pe sticlă și atelier cu meșter popular, miercuri, 24 aprilie

„Este normală prezența Brașovului într-un astfel de eveniment, cu atât mai mult cu cât se potrivește cu direcțiile de dezvoltare ale comunității brașovene. Se împlinesc doi ani de când brașovenii s-au pronunțat clar cu privire la rolul pădurii, acela recreativ, acela de educație, de conexiune cu natura și, în această dimensiune silvică ecologică,  un astfel de eveniment care să aducă brașovenii în pădure pentru un eveniment cultural este binevenit. Pe de altă parte, avem un calendar foarte activ și plin de evenimente pe dimensiunea culturală. Acest concert în pădure va fi organizat cu sprijinul Filarmonicii și cu implicarea directă a Filarmonicii din Brașov, și ne propunem totodată să deschidem gustul cât mai multor categorii de brașoveni către această formă de muzică, muzica clasică, într-un ambient în care ea se potrivește rezonanța creată de pădure este una specială. Nu în ultimul rând, există partea educativă, pentru că vor fi organizate ateliere, vor fi amenajate locuri în care și cei mici să poată să învețe mai multe despre pădure, despre muzică, astfel încât să devină iubitori de natură și de muzică clasică. Ce aș sublinia: nu vorbim de Lacul Noua, ci de un platou în pădure, la aproximativ 500 de metri de mers de zona circulată, astfel încât experiența să fie una în care oamenii chiar merg în pădure, nu la o experiență clasică de eveniment. Totuși, zona respectivă este o zonă accesibilă tuturor, pentru toate categoriile de vârstă, astfel încât să gustăm împreună din această experiență de plimbare prin pădure“, a explicat primarul Allen Coliban.

Proiectul este inițiat din 2004 în Ungaria și a ajuns și în România, la Bihor, în 2014. Anul Acesta, la ediția a 19-a, ajunge și în centrul țării. „Cântă pădurea ar vrea să motiveze comunitățile locale să conviețuiască cu natura și să aibă un mod de viață sustenabil. Atragem atenția că suntem responsabili unii pentru ceilalți, la fel cum suntem responsabili pentru mediul înconjurător. Mesajul nostru este fără echivoc. Pentru problemele globale care sunt de natură ecologică și de mediu, soluția poate să vină numai dacă lucrăm împreună. Valorile tradițiilor și valorile naturii se pot păstra numai dacă lucrăm împreună. Un mediu de viață sustenabil se poate realiza numai dacă conlucrăm și avem o colaborare a tuturor națiunilor care trăiesc în această regiune. (…) Este foarte important să invităm oamenii tot timpul în pădure, în mijlocul naturii. Pădurea nu este numai un loc în natură, este un mediu pentru știință, pentru cultură și pentru educație”, a concluzionat Szabó Lajos, inițiatorul proiectului, președintele Fundației „Cântă Pădurea” din Ungaria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.