Cardurile de energie au fost distribuite la peste un milion de locuinţe

Cardurile de energie prin care sunt sprijinite persoanele vulnerabile pentru plata facturilor la utilităţi au fost distribuite la peste un milion de locuinţe (puncte de consum) până ieri, 14 februarie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română.

În topul judeţelor cu cele mai multe carduri distribuite se numără Bacău (43.200 de carduri), Argeş (47.416 de carduri), Buzău (30.835 carduri), Maramureş (33.000 de carduri) şi Brăila (30.060 de carduri).

În total, 1,7 milioane de carduri au fost tipărite şi distribuite către oficiile poştale, aferente punctelor de consum pentru care nu este nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Restul de 700.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi în baza OUG 166/2022 până la 20 februarie, precizează MIPE.

Citeste și:  Piețele volante revin în cartierele Brașovului

Potrivit sursei citate, aproximativ 2,8 milioane de puncte de consum, la care locuiesc peste 4 milioane de beneficiari, vor fi sprijinite cu două tranşe de 700 lei pentru achitarea facturilor la utilităţi, în contextul crizei energetice.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.