Cătălin Drulă: ‘Eu nu găsesc în minister un proiect tehnic bun pentru autostrada Comarnic-Brașov’

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că nu a găsit la minister un proiect tehnic pentru autostrada Comarnic-Brașov, ci doar un studiu de fezabilitate, „niște schițe, făcut în 2005”, potrivit Mediafax.

„Infrastructura mare, rutieră, feroviară are un timp destul de lung de implementare, cu cât devine mai complicată. Dacă suntem în zona montană, un ciclu de implementare a unui astfel de proiect poate să fie cinci, șapte, zece ani, de la momentul în care ai ideea că vrei să faci autostrada. Ce ar trebui să se întâmple în primii ani, în primul an, doi ani, ar fi acele studii de teren, studii geo-tehnice, proiectarea acelei autostrăzi și apoi urmează execuția, care dacă ne uităm la zone comparabile, mă refer la autostrăzile montane, pentru că sunt proiectele care ne dor cel mai tare, pentru că nu avem trecerile montane în România, poate să dureze trei, patru, cinci, șase ani, în funcție de complexitatea proiectului”, a declarat, la RFI, Cătălin Drulă.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că problema României în materie de proiecte de infrastructură este că nu au fost făcuți cum trebuie pașii preliminari.

„Problema noastră în România este că nu am făcut cum trebuie ani și ani și ani de-a rândul acești pași preliminari. Eu nu găsesc în momentul în care intru în minister acum un proiect tehnic bun pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu găsesc nici un fel de proiect tehnic pentru autostrada Comarnic-Brașov, nu există și el nu exista nici în 2015, nu exista nici în 2010. Ce există e un studiu de fezabilitate, care eu aș spune că e mai degrabă la nivel de studiu de prefezabilitate, niște schițe, făcut în 2005 (…). Un proiect de anvergură, până la urmă, nici o casă nu se poate face fără un proiect tehnic. La fel, o autostradă cu atât mai puțin, care are viaducte, tuneluri, lucrări ample”, a mai spus ministrul.

Conform acestuia, este, în momentul de față lansată o licitație pentru proiectul tehnic al autostrăzii.

„Pentru această autostradă Comarnic-Brașov în particular există în momentul de față o licitație lansată pentru realizarea acelui proiect tehnic, dar fostul ministru a fost un an, lucrurile astea se întâmplă de 15-20 de ani”, a precizat Drulă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.