Începute de aproximativ doi ani, demersurile pentru preluarea zidurilor de apărare, a turnurilor şi bastioanelor cetăţii medievale a Braşovului sunt acum în faza emiterii hotărârii de guvern prin care acestea urmează să fie radiate din domeniul public al Judeţului Braşov, urmând să rămână numai în proprietatea municipiului Braşov. Documentele au fost transmise Guvernului României încă […]
Read More
În ziua de Sfântul Ioan toate cetele de feciori din Țara Făgărașului se reunesc la Festivalul Cetelor de Feciori în municipiul Făgăraş. În această zi se încheie, practic, obiceiurile şi tradiţiile specifice sărbătorilor de iarnă. La Festivalul Cetelor de Feciori, ajuns deja la ediţia a XIII-a, sunt așteptate 34 de cete de feciori și fete. […]
Read More
În vremea aceea a văzut loan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să […]
Read More
Troparul, glasul al 4-lea Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește. Condac […]
Read More
Tropar la Sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea: Pomenirea dreptului este cu laude; iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat şi decât prorocii mai cinstit. Că şi a boteza în ape pe Cel Propovăduit, te-ai învrednicit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor […]
Read More
A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului. Deci, îndată […]
Read More
Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna „aratare”, „descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu […]
Read More
Fenomenul „super Luna sângerie a lupului” va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi este o combinaţie între eclipsă totală şi super-Lună. În timpul evenimentului, timp de o oră, luna va avea o culoare roşiatică şi va părea puţin mai mare decât de obicei. Aceasta va fi singura eclipsă totală de Lună […]
Read More
Concertul de Anul Nou de la Viena, care este televizat în peste 90 de ţări, va fi transmis de Televiziunea Română – TVR 1 şi TVR HD, pe 1 ianuarie 2019, de la ora 12.15, din Sala de Aur de la Musikverein. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email 1 ianuarie 2019 este […]
Read More
Aretha Franklin, regina muzicii soul, va fi omagiată, luna viitoare, de Alicia Keys, Patti LaBelle, Kelly Clarkson şi mulţi alţii, într-un concert care va avea loc la Los Angeles, scrie The Hollywood Reporter. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email Recording Academy şi mogulul Clive Davis organizează un concert special – „Aretha! A […]
Read More