Politic

ANPC le impune angajaților regulile din școlile comuniste: ‘Unghiile și batistuța la control’

22 august 2019

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia-Miron Constantinescu, a dat un ordin privind ţinuta angajaţilor instituţiei, care le interzice bărbaţilor, printre altele, să poarte sandale, să aibă părul şi barba „de o lungime peste medie”, iar femeilor să poarte ţinute cu decolteu, paiete, sclipici, haine mulate, bijuterii în exces, iar lungimea fustelor trebuie să fie […]

Read More

Marius Dunca: ‘PNL-ul se visează cu o mână în buzunarele românilor’

22 august 2019

Preşedintele PSD Braşov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la discursul public adoptat de Florin Cîţu, senator PNL, susţinând că singura soluţie la derapajele constante ale acestuia este demisia sa din Senatul României şi retragerea sprijinului de către PNL. „Senatorul PNL Florin Cîţu ne-a obişnuit să derapeze constant în intervenţiile sale publice, […]

Read More

Planuri ambițioase pentru femeile din PSD Brașov

22 august 2019

În perioada imediat următoare, membrele OFSD Braşov vor participa la Şcoala Politică de Vară, un program de câteva zile de dezbatere pe teme de politici publice: educaţie, sănătate, protecţie socială, dar şi un prilej de socializare şi de schimb de experienţă cu colegele de la celelalte organizaţii judeţene. Un reper important îl reprezintă agenda de […]

Read More
trafic comarnic, dn1, valea prahovei, infotrafic,

Primarul din Comarnic vrea să impună viniete pentru mașinile cu număr de București care trec prin localitate

22 august 2019

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat impunerea unor viniete pentru locuitorii din alte județe. Măsura are efect de bumerang, asta pentru că primarul din Comarnic a anunțat că va impune viniete pentru mașinile cu număr de București, asta pentru că în fiecare weekend acestea poluează Valea Prahovei. ”Pe noi ne poluează la fel de mult […]

Read More

Guvernul și două ministere, date în judecată de Asociația Elevilor pentru decontarea transportului

22 august 2019

Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus la Curtea de Apel Constanţa o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului, Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru acordarea drepturilor de decontare a transportului către şcoală.

Read More

Orban: Dăncilă ține blocată Autostrada Comarnic Brașov; se plimbă cu elicopterul când românii sunt blocați în trafic

20 august 2019

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut luni Guvernului să accelereze toate procedurile pentru absorbţia de fonduri europene, subliniind că în caz contrar România riscă să piardă 10 miliarde de euro la care are dreptul în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020. „Tragem un semnal de alarmă în ceasul al 12-lea şi somăm Guvernul să accelereze […]

Read More

19 august 2019

Declararea autostrăzilor ca “obiective strategice de interes naţional” în CSAT are zero efecte juridice, fiind exclusiv ”o demagogie care să mai acopere neputinţa enormă a guvernului PSD”, susţine deputatul USR Cătălin Drulă, potrivit news.ro. ”Declararea autostrăzilor, fie că e vorba de Ploieşti-Braşov sau de Tg. Mureş-Iaşi, ca «obiective strategice de interes naţional» în CSAT are […]

Read More

Brașovul, mai poluat ca Bucureștiul

16 august 2019

Primăria Capitalei a precizat, joi, că Bucureştiul este pe locul şase în topul celor mai poluate oraşe din Europa, de aceea sunt necesare măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii aerului. „În ceea ce priveşte informaţiile false diseminate în mediul public de reprezentanţi ai unor partide politice care nu înţeleg sau ignoră în mod deliberat beneficiile […]

Read More

Scandalos! Statul pune taxă pe APA de izvor! Legea este în parlament

15 august 2019

De când se știe românul a băut nestingherit din apa izvoarelor întâlnite în peregrinările sale și a știut din totdeauna că accesul liber la apă este un drept pe care nimeni, nicăieri și niciodată nu l-a îngrădit.  Era și este de neimaginat ca mergând de-a  lungul și de-a latul țării sale să constate că izvoarele pe […]

Read More

Guvernul, disperat să facă rost de bani: Executivul legiferează bacșișul

14 august 2019

Ministerul Finanţelor a anunţat, miercuri, că a publicat proiectul de act normativ prin care vrea să legifereze bacşişul în domeniul restaurantelor şi barurilor, la solicitarea industriei de profil, şi să stabilească regulile fiscale şi contabile de înregistrare a acestuia. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că este o măsură care a fost cerută de industria […]

Read More