Centrul „Buna Vestire” din Brașov ar putea fi redeschis. Pacienții ar urma să beneficieze de recuperare medicală cu trimitere de la medic

Centrul de Recuperare Medicală „Buna Vestire” din cartierul Noua, închis în prezent, ar putea fi redeschis și pus la dispoziția tuturor brașovenilor care au bilet de trimitere de la medic. Primăria Brașov intenționează să propună, în următoarea ședință a Consiliului Local, un parteneriat cu Spitalul de Neuro Brașov, potrivit Radio România Brașov FM.

Până acum, centrul a funcționat în baza unui parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului. Doi medici ofereau consultații de două ori pe săptămână, în special beneficiarilor Direcției de Asistență Socială Brașov. Ceilalți brașoveni puteau beneficia de servicii doar contra cost și numai după soluționarea solicitărilor beneficiarilor DAS, deoarece medicii nu lucrau în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Citeste și:  Spectacol cu vele pe Marea Neagră. Șase zile de curse la Campionatul Național de Dinghy 2026

Viceprimarul Brașovului, Lucian Pătrașcu, a declarat pentru Radio România Brașov FM că municipalitatea își dorește dezvoltarea centrului, inclusiv prin aducerea unor echipamente medicale noi și creșterea numărului de medici care să consulte pacienții. Aparatura utilizată în prezent ar data, potrivit acestuia, din perioada 2007–2008.

Un alt obiectiv este ca medicii care vor activa în cadrul centrului să lucreze în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât serviciile să poată fi accesate de brașoveni pe baza biletului de trimitere.

„Am luat hotărârea să avem o discuție cu Spitalul de Neuropsihiatrie, prin care să dezvoltăm acest centru, în primul rând prin aparaturi noi de tratament (…) și să avem posibilitatea să avem mai mulți medici la centru pentru a putea fi consultate mai multe persoane”, a declarat Lucian Pătrașcu pentru Radio România Brașov FM.

Citeste și:  Codul Urbanismului: orașe mai verzi și mai reziliente, prin acoperișuri verzi și parcări ecologice

Potrivit viceprimarului, spitalul și-a exprimat deja, printr-o adresă transmisă municipalității, intenția de a prelua și dezvolta centrul, astfel încât serviciile să fie disponibile atât pacienților spitalului și beneficiarilor DAS, cât și altor locuitori ai Brașovului.

În cadrul Centrului „Buna Vestire” au fost oferite până acum proceduri precum kinetoterapie, hidrokinetoterapie, masoterapie, electroterapie, laseroterapie și magnetoterapie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.